Cum mananca fructe un bebe mare

De ceva vreme, pentru ca Edutzu-Galmutzu e acum un bebe mare, mami nu ii mai serveste fructele sub forma de pireuri, ci sub forma de bucatele. Piciul e foarte entuziasmat de cum ii este prezentata mancarea. La inceput, spala masa cu bucatelele de fructe, sau le storcea de suc si apoi spala masa cu ele...
Din fericire, pe zi ce trece, in gura Galmutzului ajung tot mai multe fructe, si mai putine au nefericita soarta de a fi stranse in pumn si folosite pe post de pamatuf.

Vineri dimineata, piciul s-a trezit foarte bine dispus:

Povestea kiwi-ului

Profitand de veselia piciului, am zis ca e un moment foarte bun sa mai ridicam un pic stacheta: am introdus in alimentatia Galmului un fruct de bebe mare: KIWI. I-am mai dat kiwi si mai demult (de pe la 9 luni, cred), insa doar pulpa (fara seminte) si nu i-am dat decat de vreo 3 ori (incercati si voi sa scoateti semintele din kiwi si va veti da seama de ce doar de 3 ori i-am dat...).

Va prezint pictorialul micului dejun cu fructe din acea dimineata:

Prima gura: 'hmmm... nu m-am lamurit daca e bun sau nu... stai sa mai incerc'

'hai ca-i bun...  sa bag repede, pana nu mi-l strange mami de pe masa'

'miam... miam... miam...'

'am papat toate bucatelele sau le-a strans mama??? cred totusi ca le-am papat eu :)'

Dupa epuizarea kiwi-ului, am trecut la felul 2:  o nectarina. Nectarina era cunostinta mai veche, asa ca si-a permis sa ia o postura mai lejera, cu piciorul ridicat pe scaun.

'nectarina asta e misto rau.... alea de zilele trecute nu era coapte prea bine si imi cam sprepezeau dintii, dar asta e super!'

Dupa ce a bagat si toata nectarina, l-am trecut la felul 3: banana.

Textura bananei ii provoaca o dorinta nestavilita de a strange pumnul in jurul ei si a o transforma in pasta... cu care ce credeti ca face??...... bineinteles ca spala masa :))). Dar a si mancat vreo 3 guri din ea. Si o gura la Galmi inseamna maxim cat poate sa bage in gura si sa o si inchida dupa aceea.. cateodata se chinuie la partea cu inchisul gurii :).

Povestea pepenelui rosu

De 2 zile i-am dat pepene rosu la masa de fructe. Nu ma asteptam sa-i placa atat de tare!!!! Si inca ceva: bebe Galm invata sa manance civilizat: i-am servit bucatele de pepene in castron si l-am lasat sa le manance singur. Spre surprinderea mea, a fost foarte cuminte! Abia cand ii mai ramasesera doar vreo 4 bucatele de pepene in castron l-a intors cu fundul in sus pe masa si a spalat masa cu zeama de pepene. Bucatelele insa le-a mancat pe toate.

Cat timp iubu mic a mancat singurel, mami a spalat toate vasele! Am simtit ca am avansat atat de mult!!!! Are mami bebe mare!!!!

Dupa ce l-am spalat (avea zeama de pepene si la subrat si in chiloti) m-am dus la baie cu scaunelul lui sa-l bag sub dus. Dupa vreun minut, apare Galmul in usa baii molfaind ceva. Cand ma uit in gura lui: pepene. Eu imi taiasem o felie de pepene pe care urma sa o mananc, insa o pusesem pe masa. Si nu ma gandeam ca Eduard a observat-o atat de repede. Asa ca il urmaresc pe pici sa vad ce face dupa ce termina ce are in gura. 

Bineinteles ca s-a dus direct la masa, s-a ridicat pe varfuri si cu degetelele lui ca niste carnaciori, a furat o noua bucata de pepene din farfuria mea si a inceput sa manance vesel din ea. Nu-mi venea sa cred ca, dupa un castron plin, tot mai vrea sa manance pepene.

M-a distrat asa de tare, ca l-am pus sa repete figura si l-am filmat:

Foarte dragacios, nu?

La Zoo

Duminica am fost cu piciul la Zoo Baneasa.
Ne gandisem sa mergem cu piciul la zoo prin toamna, cand poate va intelege ceva mai mult din animalele de pe acolo, insa buni Flori si tusi Oana ne-au propus sa mergem impreuna duminica, neavand alt plan de incheiere a weekendului.

Peste asteptari au fost:
- curatenia - destul de ingrijit totul. Bineinteles ca sunt si exceptii: 2 cocalari manelisti care stateau pe o banca si spargeau seminte, aruncand cojile pe jos.
- unele custi sunt foarte mari si frumos amenajate, oferind animalelor o incercare de imitatie a habitatului lor natural. De exemplu cusca ursului, a leilor si a tigrului.
- amenajarea spatiilor - mult mai prietenoase decat in trecut. Intrarea este decorata cu animale colorate (vezi pozele de mai sus), verdeata este ingrijita, cladirile sunt colorate cu sculpturi reprezentand animale

Dezamagitor:
- mult mai putine animale decat anii trecuti, cand oricum numarul lor nu era indeajuns pentru o gradina zoologica respectabila. Si din putinele animale care existau, majoritatea dormeau si erau pitite prin tot felul de cotloane de le vedeai doar daca aveai privirea agera.
- custile sunt atat de tare ingradite, incat simti clar un disconfort in incercarea de a vedea animalele: plasa de imprejmuire, dublata, la unele custi de gard electric, alte custi (alea mai misto) au si gard de lemn si doar cateva ferestre prin care poti sa te uiti inauntru (ferestrele sunt bineinteles murdare....) si, in plus, mai este un gard de ~1m inaltime care  tina oamenii departe de custi. Daca vrei sa faci poze, trebuie sa nu ai sperante ca vei nimeri vreo poza buna.

Pitonul despre care tusi Oana a spus ca i-ar sta bine pe post de poseta :)

Leul, dormind bineinteles. Mai la stanga putin dormea si leoaica, insa ea era in zona de gard de lemn si nu a putut fi fotografiata. Era insa foarte frumoasa :)

Cimpanzeul Felix dormea linistit, indiferent de harmalaia de oameni care trecea prin fata custii sale.

Piciul a fost foarte dragalas: tot ce mergea in 4 picioare era "Ham" si tot ce avea aripi era "Piiii" (adica 'pui'). Restul animalelor il intrigau. Se holba la ele nedumerit :).

De vreo saptamana piciul este foarte doritor sa-si impinga caruciorul. Intotdeauna i-a placut sa impinga chestii prin casa, asa ca era doar vorba de cat timp va mai trece pana cand va vrea sa impinga el caruciorul.

La Zoo, a inceput sa 'alerge' dupa carucior ca sa-l impinga. A ajuns la el dar, pentru ca nu-l tinea nimeni (pe carucior, ca Galmul oricum nu prea mai permite nimanui sa-l tina), Galmul a impins cu forta in carucior, rotile caruciorului s-au invartit cam repede si piciul a facut cunostinta cu asfaltul. Nu a fost nimic grav, nici macar o sperietura serioasa nu a fost, piciul fiind foarte curajos. Poate doar buni Flori si tusi Oana, care s-a repezit sa ridice Galmul de jos, s-au speriat nitel :).

Cam asta a fost plimbarea la Zoo. Vizionarea animalelor a durat maxim o ora jumate. Si cum nu puteam incalca traditia, am incheiat plimbarea cu halitul unor bine-cunoscuti mici de Baneasa, apreciati de orice iubitor de gratare. Piciul a mancat o grisina :).

PS: daca tot v-am spus ca piciul e innebunit sa impinga caruciorul, iata si un filmulet facut in hypermarket:

Balaceala

     Weekend-ul trecut i-am cumparat lui Eduard o piscinuta si am fost la gradina la bunicii Nina si Gica, unde piciul a avut ocazia sa o testeze. Ma asteptam sa-i placa, insa reactiile lui mi-au intrecut asteptarile.
     Nu s-a temut deloc de apa, ci dimpotriva, batea cu palmele in apa, patrula de-a busilea prin piscina, se ridica in picioare si apoi se trantea din nou in apa, toate astea pe fond de chiraiala si ras in hohote.
     La un moment dat, piciul, incurajat de aplauzele noastre, a inceput sa faca spectacol si, pentru distractia publicului, a incercat noi scamatorii: stand in patru labe isi baga capul in apa, il scotea, apoi se uita la noi sa vada daca ne place. Dupa care repeta figura. La asta chiar nu m-am asteptat!!!! Sa bage el capul la fund din proprie initiativa! Chiar ma gandeam ca poate o sa se sperie daca ii sare apa pe fata.... si de fapt, eu aveam in casa un mic inotator :). Sa-l pupe mami pe el de pitic curajos!



Ieri piciul a mai avut parte de o balaceala, de data asta in piscina prietenului Luca: am petrecut ziua in vizita la Fundulea. A fost foarte frumos! Ii pupam cu drag pe Luca, Ralu si Bogdan!

Cum se culca si cum se trezeste un galm mic somnoric

     Sunt multe motivele pentru care m-am considerat extrem de norocoasa ca am asa un bebe extraordinar. Printre ele este, cu siguranta, pe un loc fruntas, faptul ca Eduard iubeste somnul.
     Intotdeauna a dormit bine si noaptea si ziua, fiind extrem de rare ocaziile cand a necesitat sa-l tin in brate s-au sa-i cant pentru a adormi (aceste ocazii au coincis cu iesirea dintilor si nu s-au intamplat niciodata noaptea). 
    Acum, la 11 luni, Eduard a invatat sa asocieze senzatia de oboseala cu somnul si cere singur nani. Cum face asta? Simplu: trage o perna jos din pat, o pune pe covor, se lungeste pe ea si incepe sa-si murmure un fel de cantec de leagan (de cand era bebe mic de tot, Eduard si-a cantat singur inainte sa adoarma - cand nu stia sa zica nici un cuvant, 'canta' pentru nani scotand niste sunete din gat).

     Cateodata, cand venim seara acasa, dupa o vizita la buni Flori si prin parc, galmul mic adoarme in masina. Si, surprinzator, sunt dati cand nu se trezeste nici cand oprim masina in parcare, nici cand ii desfacem centurile scaunului auto si il scoatem din masina, nici cand urcam scarile la bloc. Doarme ca un ingeras in bratele taticiosului.

     Ajungem cu el in casa adormit si il asezam pe pat:

     Cateodata, chiar reusim sa il dezbracam total de haine si tot nu se trezeste.

    

     La sfarsitul lunii aprilie am facut filmuletul de mai jos. Il prezinta pe Eduard adormit si pe taticios, care incearca sa il trezeasca. Dupa cam un minut jumate de smotoceala, reuseste :)

     Si daca tot am vorbit despre somnic... Hai sa va mai arat o pozitie haioasa de somn:

Nu m-as supara daca Eduard ar deveni cantaret... atata timp cat va canta rock :)

     Am descoperit, in ultima vreme, ca Eduard are o atractie deosebita catre muzica.
     Prima dovada: daca il pun la TV sa se uite la desene animate, e foarte entuziasmat de generic, emisiunea in sine nu e prea atractiva.
     A doua dovada: are o tobita de lemn si ii place foarte tare sa bata in ea. Avand in vedere ca, pentru el, orice alt obiect are o singura destinatie (linsul/molfaitul/balitul/introducerea in gura pana la omulet), m-a uimit ca stie care e utilitatea tobitei.

     A treia dovada: stie sa recunoasca muzica buna

     Cand am fost la Bran, am iesit sa mancam la pranz la un restaurant. Eduard era destul de nelinistit si agitat, nu vroia sa stea singur in carucior, dar nici in brate nu era prea bine... La un moment dat, au aparut 2 baieti care s-au pus pe cantat cover-uri: unul cu tobite si altul cu chitara si gura. In momentul in care s-au auzit primele acorduri, Eduard s-a intors in directia lor si nu si-a mai luat ochii de la ei pana cand am plecat din restaurant.

    A patra dovada: recompenseaza muzica buna prin aplauze

    Am ramas uimita cand, intr- zi, dupa un videoclip/concert la TV, vazand ca oamenii din televizor aplauda, Eduard a inceput si el sa aplaude. Zice chiar si un fel de 'bravo': Baaa, baaaa.

Micul meu meloman!!! :))

PS: I-a cumparat mami tricou cu AC/DC, ca sa stie baiatul care e muzica buna

Perfectionistul

     De cand a invatat sa mearga singur in picioare, ambitiosul Eduard a 'muncit' enorm pentru a-si perfectiona stilul.
     Deja, dupa 2 saptamani de la primii pasi, piciu' mic a reusit urmatoarele performante:
- nu se mai deplaseaza deloc de-a busilea, ci numai in picioare;
- merge, neobosit, prin parc si prin casa, ore in sir;
- se ridica in picioare usor fara niciun suport, chiar si in pat, pe saltea, unde echilibrul este mai greu de sustinut;
- a inceput sa bage viteza;
- iti impinge mana la o parte cand vrei sa il ajuti.

     Acum, ca a descoperit avantajele mersului in picioare, a inceput sa le dea lectii pritenilor sai din plus sau plastic: la inceputul lunii iunie (cand el avea 'vasta' experienta de o zi de mers) l-am surprins plimband ariciul de mana prin casa... probabil ii arata ce misto se vede camera de sus :).

Dupa vreo saptamana, incerca sa-l invete sa mearga pe calul-magarul de cauciuc. Tehnicile pe care le aplica erau foarte 'convingatoare': il tragea de urechi, il impingea de coada, ii dadea palme, tipa la el, il trantea pe jos, dupa care il ridica din nou si, cand vedea ca animalul nu raspunde la niciun tratament, il lua pe sus si il plimba prin casa.

Dovada clara ca e mai usor sa spui 'nu' decat sa spui 'da'

Intotdeauna m-am gandit ca e 'in firea umana' sa refuzi, ca e mult mai usor sa spui 'nu' si sa stai linistit, decat sa spui 'da' si sa trebuiasca sa faci ceva....
Acum am si dovada clara ca asa este: copiii invata sa refuze, sa dea din cap negativ, inainte de a avea macar cea mai mica idee despre ce inseamna 'da'.
Eduard a invatat sa refuze! Daca il intreb daca ii e foame sau sete (stiind ca raspunsul este clar 'da') se uita la mine ca la masini straine. In schimb priviti cat de dragut stie sa zica 'nu':

Ce sa zic acum... sunt fericita ca a mai invatat ceva nou :). Macar e super dragalas cand ma refuza.

La Bran, de ziua nanului Slava

     Nanul Slava este copil chiar si la 30 ani. Asta (in principal) pentru ca isi aniverseaza ziua de nastere odata cu toti copiii: pe 1 iunie. Anul acesta l-am sarbatorit la Bran.
     A fost un weekend foarte frumos: ne-am si distrat, ne-am si odihnit dar, mai ales, ne-am bucurat de linistea si aerul curat de la munte.
     Pensiunea unde ne-am cazat a fost foarte frumoasa, cu camere primitoare, cu paturi confortabile, cu o curte mare cu gazon des si un foisor generos, care ne-a gazduit pentru gratare, mic-dejun in aer liber si baute sub clar de luna.
     Eduard a fost cuminte foc: a mancat bine, a dormit mult, s-a jucat cu mingea in curte, a ras si s-a bucurat si el alaturi de noi de momentele frumoase petrecute acolo.
     A fost un weekend care m-a facut din nou sa regret ca nu stam la casa, sa poata piciul sa stea in curte si sa se simta liber. Regretul asta m-a facut sa fiu foarte deprimata in saptamana ce a urmat.

     Dar sa revenim la partea frumoasa :). Iata poze:

 Inca trebuia momit sa faca pasi singur...

 ...era mai sigur de-a busilea

 Tamara (fata lui Slava si a Claudiei) dragalindu-l pe "bebeee miiic"

 De ce exista usi? Ca sa le inchidem si sa le deschidem pana ne plictisim...

 Alint...

 Pitici la portbagaj



La multi ani, mogaldeata mergatoare!

De vreo doua saptamani, piciul nostru a inceput sa ne bucure cu cativa pasi timizi.
La inceput, a fost foarte temator si, imediat ce ii dadeam drumul la mana se aseza in fund. Faptul ca nu cadea, ci se aseza incet, ne-a incurajat si ne-a confirmat faptul ca, daca are indeajuns curaj, va reusi sa mearga.

Incetul cu incetul, l-am convins sa faca 2 - 3 pasi, ademenindu-l la noi cu diverse obiecte. Si pe zi ce trecea, am observat ca este din ce in ce mai curajos si mai stapan pe propriile picioare. Teama care o vedeam in ochii lui in primele zile in care il puneam in picioare in mijlocul camerei a fost inlocuita cu bucurie si mandrie. Era atat de entuziasmat, cand ne vedea ca ne bucuram de cei 2 - 3 pasi pe care ii facea!

De cateva zile a inceput sa se joace cu diverse obiecte folosind ambele maini, stand in picioare, din proprie initiativa, sa mearga in patru labe fara sa mai puna genunchii jos (ca o maimuta), sa stea pe vine si apoi sa se ridice in picioare, fara sprijin (ca si cum ar face genoflexiuni).
Eram convinsi ca nu mai e mult pana va incepe sa mearga serios.

Astazi, exact cand a implinit 11 luni, ne-a facut el noua un cadou minunat: A INCEPUT SA MEARGA!

Si pentru ca nu a facut doar cativa pasi, ci a patrulat serios prin casa, am reusit sa-l si filmez:

Nu-i asa ca e adorabil????



La multi ani, pici mergator! Te iubesc enorm si sunt extrem de mandra de tine!