De ce imi ador puiul

Trebuie sa incep acest articol prin a spune verde-n fata: ma consider cea mai norocoasa mama din lume, consider ca piciu' meu este printre cei mai frumosi, inteligenti, cuminti si mai cu motz copii care exista pe planeta.

Am simtit nevoia sa spun de la inceput acest lucru, pentru ca aceasta postare poate ca va parea "increzuta" pentru unii. Si, pentru ca nu sunt ipocrita, recunosc din start ca sunt mandra de copilul meu si il consider minunat.

Si, in plus, trebuie sa va spun ca eu cred cu tarie ca orice parinte trebuie sa considere ca puiul lui e "cel mai tare din parcare" si trebuie sa poata sa scrie o astfel de postare in care sa enumere motivele pentru care il adora.

Eu il ador pe Eduard pentru ca:

Este atat de frumuseeelllll!!!! 
Are niste ochisori frumosi si o privire sincera, care cateodata, parca e a unui om mare. Are cel mai fin si mai simpatic perisor din lume. Are un nasuc perfect si o gurita dulce foc. Are manute mici, dar indemanatice. Are bulanashe grasane si pufoase, perfecte pentru pupaceala non-stop.

Este atat de istet!!!
Ma uimeste in fiecare zi ce putere de invatare are si cat de repede prinde orice lucru nou. Are un an si patru luni si ma inteleg cu el aproape perfect. Sunt foarte rare momentele cand nu el nu intelege ce vreau sa-i spun sau invers. Vocabularul sau se imbogateste in fiecare zi. Prinde cuvintele "din zbor", nu trebuie sa i le repetam. Le intelege sensul din discutiile noastre si incepe sa le foloseasca si el. De exemplu, cunoaste categoriile de articole de imbracaminte si daca gaseste o bluza prin casa stie daca e a mea sau a lui Flo - "A tata cocou!" - adica e tricoul lui tata.
Niciodata nu mi-am imaginat ca ma voi intelege cu copilasul meu atat de devreme. E pur si simplu minunat!

 

E un somnoricios adorbil!
De cand s-a nascut a fost dormicios si, desi acum ca a crescut nu mai doarme la fel de mult ca inainte, tot se poate observa ca e un copilitz somnoricios.
Adora patul, pernele si paturile. Se tranteste peste ele, se freaca cu obrajii de perne scotand sunete de bucurie, se inveleste cu paturica cu zambetul pana la urechi. Cum vede o perna, nu se poate abine sa nu se tolaneasca putin peste ea.
Ziua, cand il vad ca e cam obosit, ii spun "Edutzu, hai sa facem nani!". Se opreste din joaca si porneste in pas grabit spre dormitor. Il asez in patut, il pup si ii urez "Somn usor" si plec in sufragerie. Rare sunt zilele cand trebuie sa ma mai intorc la el, pentru ca nu adoarme sau se smiorcaie. In 90% din cazuri balmajeste cateva minute si apoi se culca.
Iar seara pe la 9.30, imediat ce a terminat de baut lapticul (ceea ce dureaza max 3 minute) ne arata cu degetul catre pat si ne spune "Nani! nani!". Inchide ochii cum il asezam in patut.

Ne iubeste si ne-o si arata!
Nu se pot explica in cuvinte sentimentele unui parinte atunci cand vine acasa si isi vede copilul bucurandu-se ca s-a intors. Eduard ne striga, tipa, rade in hohote, alearga, bate din picioare, face ca toate animalele si ca toate motoarele si claxoanele masinilor. Parca incearca sa ne povesteasca in cateva secunde tot ce a facut el cat am fost plecati. Stie sa trimita bezele, sa dea pupici pe obraz si sa puna botic de pup. Vine si ne imbratiseaza din proprie initiativa si, daca stam langa el in pat, ne mangaie cu manutzele lui mici si dragalase.
Cand o persoana draga lui nu este prin preajma, i se face dor si incepe sa intrebe de ea. De multe ori intreaba de "Mei" (buni) si "Nanoi" (tusi Oana). Daca mergem in vizita la ele si Oana nu a ajuns inca acasa, este atat de suparat! O striga cu tristete in glas si bate la usa camerei ei.

E vesel mereu!
Edutzu' scump se trezeste cu zambetul pe buze. In fiecare dimineata, cand ne trezim si ne uitam spre patutul lui, acolo ne asteapta un zambet larg si adorabil: "mami!", "tati!", "tatu!" (adica 'salut'). Daca e ocupat cu joaca si deodata ne surprinde ca ne uitam la el, ne zambeste. Daca iesim la o tigara pe balcon, cand ne intoarcem in casa, ne zambeste. Cand isi vede bunicii, zambeste. Cand ii zambeste cineva, zambeste si el. Face glume in incercarea de a ne distra - merge caraghios, se tranteste pe jos teatral. Ne ia la joaca, tragandu-ne de pantaloni. Ii place la nebunie sa ne alergam prin casa si sa facem "Bau!". E un copil care iti aduce bucurie in suflet, te face sa uiti de suparari si depresii. Este pastila mea de fericire :).

E prietenos si darnic
Nu exista lucru pe care sa i-l ceri lui Eduard si sa nu vrea sa ti-l dea. Oricat de mult ii place sa se joace cu un lucru, daca i-l ceri, el il da cu placere si iti mai spune si "mesi" (mersi) cand ti-l da. Da "noroc" cu baieteii, pupa fetele, merge de mana cu alti copii pe strada. Imparte toate jucariile care le are cu el altor copii in parc si nu se supara daca el nu mai are cu ce se juca.

...

Si sunt atatea alte motive pentru care il ador... mi-e si greu sa le ordonez ca sa le scriu aici. Il ador pentru tot ceea ce este si pentru tot ceea ce ma face pe mine sa fiu.

Pentru ca este un exemplu de bucurie, ne ajuta sa ne aducem aminte ce e fericirea si unde se gaseste ea. Ne arata castigul unui om sincer, ne imbogateste sufletele cu sentimente noi in fiecare zi.

Ne invata ca trebuie sa traim azi, sa nu amanam nimic, pentru ca fiecare moment este special si poate fi transformat intr-un motiv de fericire.

Ne face sa ne dorim sa fim mai mult si mai buni in fiecare zi, sa incercam din rasputeri sa ne depasim pe noi insine. De cand il am pe Eduard, cea mai mare teama a mea e sa il dezamagesc pe el, sa nu ii fiu alaturi cand are nevoie de mine, sa nu fiu mama care ii trebuie lui sa fiu...

Posibil sa mai fi spus asta intr-o postare mai veche: acest copil a ridicat stacheta atat de sus pentru noi, parintii lui, incat a devenit o cursa pentru noi sa fim niste parinti demni de el.

Am plecat pe acest drum, al cresterii unui copil, cu conceptia comunista ca un copil trebuie facut mare de catre parinti. Ca e o munca extrem de grea sa cresti un copil. Total gresit! Copilul creste singur, noi trebuie sa muncim ca sa tinem pasul cu el, sa crestem odata cu el, sa invatam odata cu el, sa devenim oameni noi, alaturi de el.

Copilul meu e o minune! Este cel mai frumos lucru care exista pe planeta!
Si din cand in cand o sa mai scriu astfel de postari, pentru a-i multumi pentru ca este asa cum este si pentru ca ma face sa imi doresc sa fiu si eu mai mult.

Sedinta foto a fost realizata in timp ce piciu' savura niste 'guguri'

Ca si incheiere, vreau sa va invit si pe voi, cititorii-parinti, sa lasati un comentariu aici si sa imi povestiti de ce va adorati voi puisorii. Va garantez ca va veti simti foarte bine daca veti face asta!