Marti, la ora 16.30 m-am dus, impreuna cu mama, sa il iau pe Eduard acasa, dupa prima zi de gradinita. Miss Alma, educatoarea, nu mi-a dat niciun telefon, fapt pentru care am considerat ca totul a fost ok. O sunasem eu pe la 12 sa vad cum merge treaba si mi-a spus ca Eduard e ok, ca m-a strigat de cateva ori la un moment dat, insa nu a plans.
Ajungem la gradinita. Eduard era in hol, il pregateau de plecare. Reactia lui Eduard cand ne-a vazut m-a luat total prin surprindere. S-a uitat la noi, ne-a strigat si a inceput sa planga in hohote. Nu ma asteptam la asta! Ma asteptam sa planga dimineata, la despartire, sa planga la gradi cand i se face dor de noi... in niciun caz nu ma asteptam sa planga seara, cand mergem sa-l luam acasa.
A fost extrem de greu momentul. Am simtit in glasul lui dorul fata de noi, am citit in manutele lui intinse spre mine cat de grea a fost pentru el aceasta zi. Lacrimile si puterea cu care ma strangea in brate in timp ce spunea in continuu "mama, mama" imi spuneau un singur lucru: a crezut ca l-am abandonat. Plangea de bucurie ca ma vede sau de tristete ca pleaca de la gradi??.... Nici una, nici alta.... Erau lacrimile unui copil care nici speranta nu mai avea... Nu citeai nimic pe fata lui.... Erau lacrimi care aminteau mai mult de eliberarea unei mari tensiuni. Lacrimi amanate.
Mi-au spus ca nu a plans deloc la gradinita, doar s-a matait de cateva ori si m-a strigat, insa fara lacrimi. Deci e posibil ca eu sa ma dreptate: si-a pastrat lacrimile pentru noi, a lasat tensiunea sa se adune pana cand ne-a vazut si atunci s-a eliberat, plangand.
Intotdeauna l-am simtit pe Eduard ca un om mare in corp de copil mic. Si ceea ce s-a intamplat marti seara a fost inca o confirmare a faptului ca el e mult mai capabil intelectual decat te lasa sa crezi corpul sau de puiut.
Dupa ce s-a linistit, a redevenit instant, piciul nostru iubit, vesel si dragalas. Ne-a povestit ca s-a jucat cu masina verde si cu masina de politie si cu copiii. Ajuns acasa, a inceput sa ne intrebe daca mergem la copii. I-am spus ca la copii mai mergem maine. A dat din cap afirmativ, spunand 'Miine (adica mâine)... daaaa'.
Seara, cand l-am dus la culcare, s-a intamplat insa un lucru neobisnuit: nu a vrut sa ramana singur in camera. M-a strigat sa stau cu el. Nu avea nevoie de nimic, nici de o mangaiere, nici de un cantec... El statea linistit la el in patut, atata timp cat eram si eu cu el in camera. Am stat pana a adormit si apoi am iesit.
A doua zi dimineata s-a trezit foarte bine dispus si cu chef de joaca. Abia l-am convins sa stea linistit pana mananca mami si tati micul dejun. El se ducea la usa si striga 'Afaâă! Popiii!! (adică afară, copiii).
Ajuns la gradinita, Miss Alma i-a propus sa mearga cu ea sa se joace cu masinuta cu care s-a jucat si ieri. Eduard a intrebat: 'Dede??'. Da, cu masina verde! Si s-a dus linistit.
Ieri, cand ma fost sa-l luam acasa, s-a repetat povestea. Iar a plans ca si cum vede niste persoane care nu se astepta sa le mai vada vreodata. Cu toate astea, Miss Alma ne-a spus ca Eduard a fost foarte bine, ca a fost cuminte, a socializat cu copiii si chiar e uimita cat de bine se adapteaza.
Ajunsi acasa, Eduard, ne-a povestit cum s-a jucat la gradinita, cum a stat cu copiii la masa si a papat. Totul cu zambetul pe buze, foarte mandru de el.
Seara, la culcare, insa, a fost rau. A inceput sa se zmiorcaie destul de tare, si, la fel ca in seara precedenta, vroia sa stau cu el in camera. De data asta, insa, avea o neliniste continua. Nu isi gasea locul in pat, nu ii convenea nimic iar din cand in cand incepea sa se smiorcaie si vreo 5 minute nu-i mai intrai cu nimic in gratii. A inceput sa respire din ce in ce mai greu, striga 'Nucii! Nucii' (adica 'mucii'), insa daca ii propuneam sa scoatem mucii cu aspiratorul, zicea ca nu vrea. La un moment dat, am ignorat refuzul sau si am scos aspiratorul si pompita de nas. A inceput sa urle de ziceai ca ne pregatim sa-l torturam si sa se zvarcoleasca precum un peste pe uscat. Nu mi-a venit sa cred! El care la ultima raceala ar fi stat numai cu pompa infipta in nas! Se ducea si pornea singur aspiratorul si isi baga pompita in nas!!!!
Bineinteles ca mucii erau din ce in ce mai multi, el respira din ce in ce mai greu si era, in consecinta, din ce in ce mai irascibil si mai obosit. Intr-un final, pe la 1 si ceva, a adormit definitiv.
Nu am mai avut o astfel de seara de cand avea mai putin de 2 luni.... Intotdeauna, seara, Eduard a adomit fara probleme. Il puneam in pat si gata! Asa ca m-am cam speriat aseara... Am inceput sa ma indoiesc tare de avantajele gradinitei. Am simtit ca mersul la gradinita anihileaza toate eforturile depuse de mine aproape 2 ani...
De cand s-a nascut Eduard, am incercat prin tot ceea ce am facut, prin tot ceea ce i-am spus si prin modul in care l-am ingrijit, sa cresc un copil increzator, sigur pe el si pe dragostea noastra, curajos, deschis si intelegator. Si reusisem.
Dupa 2 zile de gradinita, deja simteam ca e alt copil. Nu ma mai asculta deloc, nu intelegea ca ii va fi mai bine dupa ce scoatem mucii, nu mai vroia sa doarma singur....
Nu puteam sa nu ma intreb: Doamne!!! Cat de mare e trauma pe care i-a produs-o copilului meu statul la gradinita???? Daca as fi avut alta optiune, ieri ar fi fost ultima lui zi de gradinita. Nu mi-ar fi pasat cand lumea mi-ar fi spus sa ma linistesc, ca asa sunt primele zile la toti copiii. Nu m-as fi gandit ca o sa treaca repede perioada asta si ca Eduard va redeveni la fel cum era inainte. As fi fost dispusa sa imi asum responsabilitatea de a-l invata eu ceea ce va putea invata la gradi.
Din pacate, insa, nu ne permitem acest lux. Eu trebuie sa ma intorc la servici. Iar Eduard trebuie sa mearga la gradinita... Ma simt atat de neputincioasa...
Azi dimineata s-a trezit la fel de prost dispus, precum s-a culcat. Intr-un final am reusit sa-i scoatem mucii, doar pentru a face loc altora.... E ca o fantana arteziana. L-au primit la gradinita, pentru ca mucii sunt transparenti si fluizi, semn ca nu sunt contagiosi. De data asta insa, a plans la despartire. Nu stiu cat de tare, pentru ca Flo a fost cel care l-a dus si nu a fost prea generos cu detaliile.
Dupa 30 min am vorbit cu Miss Alma la telefon si mi-a spus ca e bine. S-a linistit repede.
Sper ca seara aceasta sa fie mai usoara....
Stiu ce simti, te inteleg si sunt alaturi de tine.Orice mama are sufletul sfasiat de aceasta experienta traumatizanta atat pentru copil cat si pentru ea, dar trebuie sa te imbarbatezi singura si sa gandesti ca totul o sa fie bine si ca o sa vina momentul cand o sa mearga de drag la gradi! Pana atunci, rabdare multa iubita mea scumpa:)
RăspundețiȘtergerePS. imi este mie sufletul greu, deci imi inchipui cum iti este tie!!!! Mami
Te iubesc mult, mami :)
RăspundețiȘtergereSufera Mogo dar ce suferim si noi pe langa el. Lasa ca incercam sa recuperam cu rasfat si iubire dupa ce il laum de la gradi ca sa stie ca il iubim tare, tare mult!
RăspundețiȘtergere:( Doamne, cat de mult te inteleg. Pana acum ceva timp, nici nu ma gandeam sa nu il dau la cresa pana la 2 ani, cunoscand avantajele pe care le are socializarea timpurie...(am fost educatoare la un moment dat)..insa, uite ca pe masura ce se apropie timpul imi tot caut scuze, ma tot acuz pentru diverse lucruri etc etc etc. Dar, ca si tine, o sa fiu obligata..din diverse motive. Va tin pumnii si sper sa fie bine pana la urma. Orice inceput e mai greu. Te pup
RăspundețiȘtergere