A jujus a maie!!!!!

Da, în sfârşit, am ajuns la mare!!!!
Tare mi-a fost dor! Şi lui Eduard i-a fost dor, deşi el s-a mai bucurat de valuri si acum o luna, când a fost cu Muni în Grecia. Cu câteva zile înainte de a pleca spre mare, ne tot întreba, de câte ori plecam de acasă: Begem a maie??? Până la urma a venit şi ziua în care am raspuns pozitiv: Da, iubitule, azi mergem la mare!!!!

Şi când ne-am asezat prima dată la marginea piscinei, piciul meu m-a privit în ochi si mi-a spus, cu veselie in glas: Mami, a jujus a maie!!!! (Mami, am ajuns la mare!!!). Îmi venea să-l pup, până-l albesc!! Şi, din momentul urmator, a început să "lucreze" pentru a-şi îndeplini norma de minim 4 ore de stat în apă, pe zi :).



Ităm în apică!!!! Ităm!!!!
Şi intra în piscina pentru pici... şi apoi chirăia şi striga: E iece!!! Apica e iece!!! 
Şi se urcă pe marginea piscinei. Nu sta decât câteva secunde şi zice: Ităm iaîă!!!! (nu pronunta "r" niciodata... e ori "î" ori "n"). Şi iar se băga în piscină. Şi niciodată nu vrea să stea singur. Mami, ită! Tati, ită! Muni, ită!!!!. Aşa că, vrem, nu vrem, până la urmă facem toţi baie.

După ce se satură de piscina mică, strigă la noi: Apa maie! Tati intă! Uduţu saie!!!  Adică să intre tati cu el în piscina mare, ca Eduţu să poată să sară în apă. Şi tati intră şi Eduţu începe sa numere: 1, 2, şiii!!! şi tati îl ţine de mânuţe, iar Eduţu sare în apă. Şi tati îl lasă să se scufunde de tot apoi îl scoate la suprafaţă. Şi Eduţu chirăie de fericire şi vrea să sară incă o dată: O dată! Tati, o dată!!!!. E atât de curajos şi atât de adorabil!!! Îmi vine să mor de dragul lui :).

Ne pregătim.. 1...2...şiiiiii (3 nu are răbdare să-l mai numere)

... săriiiiimmmm

... ne scufundăm...

... ne bucurăm...

...ieşim..

... şi ne pregătim pentru incă o săritură!!!!

Apoi se satură şi de sărituri (sau se satură tati, sau vede tati că piciul tremura ca o piftie) şi ne mutam la jacuzzi, ca să ne încălzim. Apica caldă! Bubunuci! (Bulburuci) Canoiu uăm! (Luăm camionul). La jacuzzi îi place să stea in genunchi sau în fund şi să-şi plimbe camionul pe margine. Şi apa e calda şi ne relaxăm cu toţii acolo. Însă jacuzzi-ul e lângă o altă piscină, interioară, cu apă ceva mai caldă decât cea de afară. Însă după jacuzzi, chiar şi apa încălzită din piscina interioară pare rece. Şi bineînteles că Eduard vrea să notăm şi acolo. Şi saie Uduţu şi acolo!

Cu pauze extrem de mici (de obicei, ca să mai bage ceva în gură), mai reuşim să-l scoatem din apă după vreo 4 ore, când plecam în cameră, cu un Eduţ scăldat până i se murează mâinile şi picioarele şi, de cele mai multe ori, rupt de oboseală.

Planul iniţial era să mergem dimineaţa la piscina, apoi sa luam masa de prânz şi apoi să-l culcăm pe Eduţu. Însă el a fost mereu de altă părere... cum ajungeam în cameră începea instant ritualul de somn: lua o rochie de-a mea, un tricou de-al lui Flo sau orice altă cârpă moale, începea să o mângâie şi să-şi sugă limba (ceea ce numes eu limbăceală) apoi ne cerea pena ghi!!! şi adormea instant. Îi place aşa mult să mângâie cârpe moi!!! Dacă sunt îmbrăcată în rochie, nu contează dacă îi e somn sau abia s-a trezit şi e odihnit, imediat ce pune mânuţa pe rochia mea, începe să libăcească :). Pena ghi este o perna de-a mea din buret, foarte uşoară, imbrăcată într-o faţă de pernă foarte moale, pe care Eduard a descoperit-o în casă acum vreo 2 săptămâni şi fără de care nu vrea să mai meargă la culcare. Noroc ca a avut Flo ideea genială să o luam cu noi la mare, caci piciul, cum a vrut să se culce prima dată aici cum ne-a cerut perna gri. Şi nu v-am spus... perna gri este, de fapt, albă....

Într-o zi, săptămâna trecută, am decis să schim lenjeria de pat şi am dus, inclusiv, faţa de la pena ghi la spălat. A fost jale... i-am dat perna gri cu altă faţă... nuuu PENA GHI!!!! ALTA!!!!! A trebuit să aduc dintre rufele murdare faţa ghi, ca să poată copilul să adoarmă, că plangea de i se impleteau lacrimile in barbă.

Dar să revenim la vacanţa noastră.

Am mers şi la plajă, la malul mării. Toate bune şi frumoase, bucurie extremă când a vazut marea: Apica maie!!! A jujus a maie!!! Totul s-a terminat când a păşit pe nisip: A dudit picioaie!!! Spanam picioaie!! Adică s-a murdărit pe picioare şi să mergem să le spălăm... şi aşa a ţinut-o cât am stat la plajă, ba să-i spălăm mâinile, ba picioarele... Nu ştiam că e aşa obsedat de curăţenie... Am aflat ceva nou despre copilul meu :). Mergea pe vârfurile picioarelor, nici nu vroia să calce pe nisip...

Marea era destul de agitată, cu valuri care aduceau, bineînţeles, alge la mal.... Câhhh!!! Apa dudaîâ! Apa e murdară... Se scălămbăia când venea câte un val peste el. Aşa că, în următoarele zile am stat mai mult pe la piscină.

Ochlarii lui Muni, care în câteva zile Eduţu i-a stricat irecuperabil....

Oricum, am avut ocazia în această vacanţă să îmi redescopăr copilaşul. Îşi manifestă personalitatea din ce în ce mai puternic şi, din păcate, odata cu mersul la grădiniţă, multe parţi din personalitatea lui minunata, abia acum am apucat să le descopăr.

Este atât de ambiţios şi curajos! De când suntem aici am aflat cum se poate urca un etaj jumate în 10 minute. Şi asta pentru că iubu mic insistă să urce şi să coboare singur scările. Şi strigă mereu când vrem să-l ajutăm: Tu ghigus!! Tu ghigus!!! Adică "tu singur". Şi cască gura.... comentează fiecare treaptă... se laudă singur de cât de bun e la urcat scările...Dacă există, se ţine de bară, însă dacă nu există, tot nu ne lasă să-l ajutăm. Şi câteodată este distras, privirea îi e atrasă de ceva din jur şi nu mai e atent pe unde pune piciorul. Şi aşa s-a întâmplat ieri dimineaţă şi a căzut... şi s-a rostogolit câteva trepte... Din fericire, de când era mic, a avut mereu "talentul" de a cădea. Adică, precum fotbaliştii, cade fără să se lovească prea rău. A "ieşit" din căzătură cu doua degete şi un cot julite foarte putin. A plâns niţel, însă, cu următoarea ocazie, tot singur a vrut să urce şi să coboare scările.



Apoi i se pune pata pe ceva şi ne zăpăceşte de cap. Într-o zi mi-a spus minute în şir cum upu acute diţii şi imba (Muni i-a tot spus "Capra cu trei iezi").

Ne testează limitele, însă întelege când va avea de suportat consecinţe. Acum 2 zile l-a apucat să arunce peste balcon cu diverse lucrui: pahare, maşinuţe... ce avea la îndemână. Şi i-am tot zis să inceteze, el nu numai că nu asculta, dar făcea şi mai rău, ca să ne oftice. Am tot facut drumuri în grădina hotelului, până când mi-a venit ideea să încerc o "pedeapsă" pe care mi-a recomandat-o prietena mea, Sorina. I-am zis să se ducă în dormitor şi să stea singur acolo. Nu a vrut să se ducă, bineînteles, dar l-am dus eu, l-am aşezat în pat şi i-am zis să nu se miste de acolo. După un minut a venit la uşă şi m-a strigat. Eu m-am dus, l-am aşezat în pat, din nou, şi am ieşit. A început să se smiorcăie. L-am lăsat vreo 2 minute, apoi m-am dus la el şi i-am explicat că dacă mai aruncă lucruri peste balcon, o să-l pedepsesc din nou şi îl las iar singur în dormitor. Ai înţeles? L-am întrebat. Mi-a zis că da. Şi nu a mai aruncat. A doua zi se juca cu maşinuţele şi l-am auzit balmajind încet: Auci maşina bacon.. Nu... Totonu ghigus tai... (adică nu mai arunci maşina peste balcon că stai singur în dormitor).

Şi tot legat de pedepse, ieri s-a pedepsit singur.... nu vroia să intre în cameră şi tot alerga pe holul hotelului. Şi când l-am luat pe sus şi l-am băgat în cameră a zis: A coţ tai! (stai la colţ). Şi s-a aşezat la colţ, în hol, cu faţa spre perete. Am rămas cu gura căscată. După cum ziceam mai sus, eu abia am început să folosesc pedepse şi nu l-am pus să stea la colţ... Probabil asta e o practică de la grădiniţă... M-a cam durut sufletul să aflu că el a aflat ce e aia pedeapsă mai devreme decât eram eu pregătită psihic să o introduc în viaţa lui... Mie şi acum mi se pare că e prea devreme totuşi... şi l-am pedepsit pentru că nu mă mai înţelegeam deloc cu el... sper din tot sufletul să nu afle şi ce e aia pedeapsă nedreaptă...

Să vă mai povestesc totuşi despre vacanta :).
Eduţu un monument de veselie!!! Aleargă pe hol în stilul lui propriu... un stil ce aminteşte de mersul legănat al lui Jack Sparrow mereu ameţit. Merge pe stradă cu mâinile la spate sau bălăngănindu-le dramatic pe lângă el. Merge pe holul hotelului şi arată spre fiecare uşă pe care o întâlneşte în cale: aicea nu! ata nu! ...  până când ajunge la uşa camerei noastre şi atunci ţipă Ite!!!!! Aici!!!! Haaa!!! Şi începe să ţopăie de fericire că a nimerit camera.

A învăţat să accepte să facă poze. De luni bune nu mai vroia să stea la poze. Cum mă vedea cu aparatul foto în mână, îmi întorcea spatele. Acum, am început să-l rugăm să zâmbească la poze. Şi zâmbeşte micuţul... numai că în mintea lui inocentă, nu ştie să zâmbească fals... aşa că zâmbetele lui de poză sunt, de fapt niste strâmbăuturi prin care ne arată dinţii şi care, uitându-te apoi la rezultat, îţi lasă impresia că plânge... Dar tot e simpatic...

Zâmbetul.....

După o şedinţă foto la malul mării, nici nu mai trebuia să îi spunem să zâmbească. Doar îi spuneam "uită-te la mami" şi el spunea Niiiii şi ne arăta zâmbetul ala schimonosit. La un moment dat l-am strigat să-i şterg mucii şi când s-a întors spre mine a zis, din prima Niiii.... Blegul meu!!! Nu ştia că şedinţa foto s-a încheiat...

Mergeam spre acest post de salvamar şi i-am spus că mergem acolo să facem poze. Şi el a zis: Casa Uduţu!!!  Şi de atunci aşa a rămas: asta e casa lui Eduţu :)))

 

 

Cine are cei mai frumoşi băieţi din lume!??? Eu!!!!!!

Două zâmbete!!!

Iarăşi zâmbetul Niiiii :))

A fost foarte fericit să facă poze atâta timp cât fiecare poză era urmată de o răsplată bine-meritată: un sticks :)))

E frumos tare să fim în concediu. Să stăm cu iubu mic, să ne bucurăm de el, de somnul lui, de mirosul lui, de fiecare zâmbet al lui (fie el şi strâmb), de fiţele lui, de încăpăţânarea lui, de tot ce înseamnă EDUŢU, minunatul nostru mic!!!! Îl adorăm şi ne minunăm iar (de fapt nu cred că am încetat vreodată) că există aşa o perfecţiune umană pe Pământ, dar, mai ales, că acest înger este copilaşul nostru.

Happy us!!!! Yuhuuuuu!!!!!