Avertisment!






AVERTISMENT!

Orice reproducere a textului sau a imaginilor din acest blog, fara acordul meu, reprezinta furt si impotriva hotilor vor fi luate masuri conform reglementarilor legale in vigoare.

In cazul in care doriti obinerea acordului meu pentru a le uitiliza, va rog lasati un comentariu cu datele dvs de contact.

Va multumesc,
Roxana



joi, 10 mai 2012

Iar aerosoli... de data aceasta cu tractoare

De câteva zile am fost nevoiţi să apelăm, din nou, la "mult iubitul" aparat de arosoli.

Marţi după grădiniţă Eduard a ieşit, ca de obicei, cu Muni în parc. La un moment dat a început să se smiorcăie spunând "Buba uechea". Eu eram la cumpărături când m-a sunat mama şi mi-a spus. Iniţial nu m-am panicat, că de multe ori Eduard zice că-l doare ceva doar ca să primeasca niste pupicuri.

De obicei se întâmpla cam aşa:
Eduard: "Mamiiii!!!! Buba!!!!! Pupă!!!!!"
Eu: "Unde te doare mami? Unde să te pup?"
Eduard (arătând cu degetul peste tot pe corp): "P-aici! P-acoo! P-aici! P-acoo!"

Când mama m-a sunat a doua oară mi-am dat seama că poate fi ceva grav, mai ales ca îl auzeam pe Eduard plângând rău pe fundal. Nu vreţi să vă imaginaţi cum am condus până la el... într-un trafic de ora 18 în cartierul Militari... în timp ce sunam la pediatru.

Am plecat cu toţii spre policlinică, având noroc ca pediatra lui Eduard era la cabinet. Cum ne-am suit în maşină, Eduard s-a liniştit şi a adormit. S-a trezit la policlinică, mult mai liniştit. L-a controlat în urechi, la plămâni, în gât... Gâtul ok... Se auzeau muci totuşi... Oricum, mă aşteptam la asta, având în vedere că, de când merge la grădiniţă îi curge nasul apos încontinuu. Într-adevar, în urechea stângă, pe care Eduard ne-a arătat-o ca fiind cu "buba", era inflamat. Diagnosticul a fost otită acută, datorată faptului că nu a putut respira corect în ultima vreme. Am primit un tratament şi o trimitere la ORL.

Miercuri dimineaţă am fost la ORL, unde s-a confirmat diagnosticul. Şi am fost sfatuiţi să-l ţinem acasă, deoarece se poate agrava, dacă nu e tratat cum trebuie sau dacă în colectivitate există vreun virus.

Eduard nu a fost niciodată prieten cu aparatul de aerosoli. Primul folosit a fost un aparat cu compresor împrumutat, care reuşea să nebulizeze 2 - 3 ml de ser în vreo 10 minute. Întâi a trebuit să-l convingem pe Eduard să nu îi mai fie frică de aparat, că se speria de fiecare dată când îl porneam, datorită zgomotului mare. Apoi stătea linistit primele 2 minute, maxim. După care începea distracţia: el urla iar noi încercam să îi ţinem cât mai mult masca pe faţă şi să nu o luăm razna.

La un moment dat ne-am cumpărat un aparat de aerosoli cu ultrasunete. Pe viteza maximă, nebulizează cam 1 ml/minut. Şi e total silenţios. Numai că Eduard între timp a crescut şi a învăţat că dacă nu are chef de ceva, poate să se împotrivească. Şi credeţi că are vreodată chef de aerosoli??? Nu.... niciodată! Aşa că nici cu aparatul cu ultrasunete nu rezolvasem problema... Tot ne luptam cu el când faceam aerosoli.

Până într-o zi când am avut o adevărată "sclipire de geniu": am căutat pe Youtube filmuleţe cu tractoare. Eeeeee..... acum Eduard stă liniştit în faţa calculatorului, cu aparatul de aerosoli pe faţă, şi se uită cum un excavator afânează pământul. Aparatul de aerosoli rămâne mereu lângă calculator, iar Eduard din când în când ia masca, şi-o pune pe faţă şi îmi spune: "Mama! Caconu!!! Dezi!! Mută pătâtu!!!!" (Mama! Tractorul! Vezi! Mută pământul!). Şi ne uităm la filmuleţ... de minim 3 ori (filmuletul are 6 minute jumate)... aerosolii se termină în timpul primei vizionări, însă Eduard nu se satură aşa uşor :).





Pozele sunt făcute după ce am terminat cu aerosolii (adică la a 2a sau a 3a vizionare)

Dacă vreţi să vedeţi şi voi cum se mută pământul cu un excavator, iată filmuleţul pe care îl adoră Eduard:





Un comentariu: