Avertisment!






AVERTISMENT!

Orice reproducere a textului sau a imaginilor din acest blog, fara acordul meu, reprezinta furt si impotriva hotilor vor fi luate masuri conform reglementarilor legale in vigoare.

In cazul in care doriti obinerea acordului meu pentru a le uitiliza, va rog lasati un comentariu cu datele dvs de contact.

Va multumesc,
Roxana



joi, 23 decembrie 2010

Kaki nu este doar o culoare naspa

Acum cateva zile cand am fost la hipermarket, la raionul de legume - fructe, am vazut la raft o ciudatenie care arata ca o rosie si se numeste kaki. Nu stiam sigur daca se incadreaza in categoria legume sau fructe. Asa ca am cumparat doua bucati: una sa o mancam eu si Flo si, daca va fi buna la gust, a doua i-o servim lui Eduard :).
Ne-am documentat si dupa ce l-am si mancat ne-am lamurit: este un fruct.
Daca doriti detalii despre el, le puteti gasi aici:
http://www.ardei-iute.ro/diverse/arborele-kaki

Iata specimenul nostru:



Curatat de coaja si taiat in bucati:


Si pasat cu blenderul:



Galmi si-a aratat entuziasmul obisnuit la vederea castronului:




La prima lingurita a fost un pic sceptic, la fel ca in fiecare zi:


Dupa care s-a dezlantuit:





I-a placut super mult ciudatenia de fruct numita kaki. Si chiar l-a binedispus, pentru ca dupa masa, jumatate de ora a ras, a balmajit si a scuipat pana a facut spume la gura. Iata despre ce vorbesc:



Si acum fata de strengar pe care o pune atunci cand isi da seama ca a facut ceva care ne-a impresionat (bineinteles ca facutul spumei la gura este un lucru foarte impresionant :)))).


De atunci am impresia ca in fiecare zi, la masa de fructe, Galmi asteapta gustul kaki. Pentru ca nu mai e asa de entuziasmat cum era inainte de pere, prune sau mere. Le mananca asa... fara a se bucura.
Am cautat sa mai cumpar acest kaki al carui gust mi-a facut piciul atat de fericit, insa nu am mai gasit. Dar mai caut :)

miercuri, 15 decembrie 2010

Nostalgie

Nu stiu de ce, insa in aceasta dimineata m-am trezit cu o nostalgie imensa fata de anii trecuti...
Acum aprox un an jumate ne-am decis sa ne luam un apartament. Anul trecut pe vremea asta platisem deja avansul si urma sa incheiem si cotractul (si bineinteles, sa luam creditul). Ma bucur enorm ca am facut pasul asta. Apartamentul e foarte confortabil, pretul a fost bun, ma simt "acasa" aici...
... insa si sacrificiile au fost pe masura...
Eu si Flo eram genul de oameni care incearca mereu sa ingnore ceea ce e negativ si sa-si traiasca viata cat mai plin si mai frumos. Aproape in fiecare weekend plecam din Bucuresti. La munte, la mare, la tara, afara din tara... In perioada 2007 - 2008 nu cred ca au fost mai mult de 10 weekenduri petrecute in Bucuresti fara sa avem ceva special de facut pe aici (vreo aniversare, vreun concert, etc).

Din momentul in care am contractat apt, cu mare greutate am mai reusit sa facem o "distractie" de genul asta. Si cand a mai aparut si Galmi in ecuatie chiar s-a terminat cu totul.
Asta pe principiul "de ce ti-e frica de aia nu scapi". Cand mi s-a confirmat ca eram insarcinata, desi imi doream un bebe si nu a fost nimic la voia intamplarii, am avut o depresie crunta de vreo 2 saptamani... Aveam o banuiala ca s-a cam terminat cu facutul de cap. Si imediat dupa asta a inceput "declinul" :).
Rate la credit, comisioane la notar, mobila pentru apartament, electorcasnice... si nici nu am terminat bine cu astea ca am inceput cu: carucior, patut, sterilizator, incalzitor biberoane, etc, plus bani de nastere... Ce sa zic... toate astea ne-au ruinat ultimul an...
Cred ca am mai reusit sa iesim in weekend de max 5 ori in ultimul an.

Si, ca sa fie lovitura si mai puternica, datorita faptului ca am nascut in iulie am ratat toate super-concertele anului asta (la Sonisphere eram cat casa - urma sa nasc intr-o saptamana; la Artmania avea bebe o luna si nu aveam cum sa-l las asa de mic...).

Acum, suntem o familie de "plante". Suntem mereu obositi. In fiecare seara ne culcam super tarziu (imbaiat piciul, muls lapte, spalat biberoane, pompa, etc) - ne prinde ora 1 in fiecare seara. Eu, desi sunt super obosita, inca mai am vointa si incerc sa fac cat mai multe lucruri, sa nu simt ca sunt un robot. Insa Flo imi lasa impresia ca a aruncat prosopul, ca sa zic asa... Nu mai are nici o initiativa.

Plus ca lipsa banilor ne-a darmat de tot. Eu nu am mai luat bani de doua luni iar salariul lui Flo merge tot pe rate (se pare ca idiotii de la stat au impresia ca o familie cu un copil mic poate trai doar cu aer).

De cand s-a nascut Galmi am avut o singura tentativa de a ne "distra" cu prietenii la munte - de ziua mea. A iesit un fiasco total. Nu s-a distrat nimeni, ba, mai mult, eu mai rau m-am deprimat. A fost asa o discrepanta intre ce s-a intamplat anul acesta si petrecerea de anul trecut de ziua mea, cand am facut Halloween Party!

Asa a fost anul trecut:




De anul acesta nu am poze care sa fie afisate. Doar asta :):


Asa ca azi, vazand ce vreme extraordinara e afara (frig de crapa pietrele, insa un soare superb) mi-am amintit de vizitele la Fagaras. Mi-am amintit cat de fara griji eram pe vremea aceea. Cat de libera ma simteam si cat de usor era totul. Nu stiu de ce insa gerul cu soare imi aminteste mereu de Fagaras (desi am mers acolo si vara). Si m-a apucat o nostalgie si un dor de vremurile trecute... Ma simt ca o baba care-si aminteste de tinerete... E atat de trist...

Sunt experiente pe care nu le mai poti readuce in prezent oricat ti-ai dori sa le retraiesti, sentimente de care iti vei aminti mereu cu placere, insa nu mai ai cum sa le simti din nou. Oamenii se schimba - cu timpul au alte preocupari si alte obiceiuri. Si chiar daca totul in rest ramane neschimbat, experienta nu mai e aceeasi.

Stiu ca niciodata nu ma voi mai simti atat de lipsita de griji si libera asa cum ma simtem la intalnirile cu prientenii nostrii din Fagaras. Acum am o grija permanenta fata de bunastarea lui Galmi. Orice as face si oriunde m-as duce, gandurile mele sunt la el. Daca nu e langa mine am o stare de neliniste permanenta.

Asa ca, pentru 2011 mi-am propus (deocamdata) urmatoarele 2 obiective:
1. sa incercam sa iesim mai des din Bucuresti (sper sa ne permita resursele financiare);
2. sa invat sa ma simt libera impreuna cu Galmi.

2010 a fost un an de sacrificiu. Nu vreau ca si 2011 sa devina la fel. Sper sa fie si Flo cooperant in privinta asta si sa gandeasca si el la fel. Am speranta ca va fi mai bine!

R.

miercuri, 8 decembrie 2010

Dovleacul meu adorabil

Luni seara am fost la masa la parintii lui Flo. Printre bunatatile pentru oamenii "mari", stiind ca vine si Fomila (aka Galmi Mic) la masa, Nina (mama lui Flo) a pregatit si niste dovleac copt.
Eu, fiind la primul copil si neavand nici bebelusi care sa fi crescut in preajma mea, m-am bazat mult pe sfatul pediatrilor si pe ceea ce am citit din carti. De multe ori mi s-a parut ca prea am facut "ca la carte" si incerc sa fac din ce in ce mai mult ceea ce simt, fara sa ma gandesc daca scrie sau nu in carti.
Dovleacul nu este mentionat in carti pritre primele alimente ale diversificarii (cel putin nu in cele citite de mine) si nici pediatra nu mi-a zis nimic de dovleac.
Asa ca, prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de retinere... nu prea eram dipusa sa ii dau piciului dovleac.
Apoi m-am gandit: in carti si la doctor am auzit de morcov si mar. Dar piciului nu-i place nici unul dintre acestea... Ce fac de maine??? Il oblig??? Mi-am propus dinainte sa incep diversificarea sa nu il oblig niciodata sa manance. Deci de maine tre sa gasesc un nou aliment... iar acesta poate fi, foarte bine, dovleacul.

Cand era bebe Eduard... mai bebe decat e acum :)... Oana (sor-mea) ii spunea "Dovleac". Am trecut porecla asta si pe invitatia la botez. Se pare ca era o porecla mai nimerita decat s-ar fi gandit cineva.

Am luat luni seara dovleac copt pe deget (era foarte fraged - ca o pasta) si i l-am bagat in gura. E putin spus ca i-a placut. M-a lins pe degete :). I-am dat cateva "degete" de dovleac pe care le-a halit imediat, fara sa scuipe nimic. N-am vrut sa exagerez, fiind prima experienta cu "simbolul Halloween-ului".

Marti dimineata (de fapt era trecut de 12, ca piciu' a luat prima masa pe la 8.15), am pregatit dovleacul copt.
Iata cum arata:
Apetisant, nu?? :)
Lui Galmi asa i s-a parut!

A plescait la dovleac foarte vesel si pofticios! Se vedea ca ii place gustul. Nici macar nu m-a stropit cu el!!!



L-am lasat si sa bage mana in castron.


A plescait si a molfait dovleacul, facand niste fetisoare adorabile!


A fost asa de dragalas! Nu s-a strambat deloc!


Iata ce a ramas in castronel la sfarsit:


Ca un pici finut si curatel ce este, dupa ce a terminat de mancat, s-a sters singur cu servetelul :)))



Apoi ne-am spalat si am mai "bagat" 130 ml de laptic.
A fost o experinta foarte placuta!
Pup,
R.

marți, 7 decembrie 2010

Povestea merelor

Partea I - suc de mar
Apreciind entuziasmul dovedit de Galmi cand a fost vorba de suc de morcovi, am decis ca nu e cazul sa-l fortam si sa insistam cu neplacutul morcov. Nu am vrut sa risc sa-i creez piciului o aversiune fata de mancare, in general. Vom mai organiza o "intalnire" cu morcovul peste ceva timp.
Asa ca a doua zi (02.12) am trecut la suc de mere. Am folosit mere rosii, mari, coapte si foarte dulci (le-am testat eu :)).
Iata productia:


Bebe Eduard, la fel de entuziasmat ca si ziua precedenta, astepta in scaunel:


 Bebe Eduard nu era la prima intalnire cu marul (asa cum fusese cazul morcovului).
Fiind un pofticios, de cate ori ne asezam sa mancam, el incepea sa baloseasca, sa plescaie si sa-si suga limba. In consecinta, cand ne asezam la masa si era si el prin preajma, ii dadeam un sfert de mar curatat la "supt". Il molfaia si il sugea de zeama. Si parea ca-i place.

Asa ca, plini de speranta, am prezentat piciului prima lingurita de zeama de mar.

Surpriza: piciul a scuipat/stropit tot sucul!



Bineinteles ca la fel s-a intamplat si cu urmatoarele lingurite de suc de mar pe care i le-am bagat sub nas! Si bineinteles ca ne-am spart de ras.
Deci piciul n-a mancat nici suc de mar, dar macar s-a distrat si el, scuipandu-si parintii:


Asta pana cand, de atata stropit, s-a inecat si a inceput sa tuseasca. Dupa asta l-a apucat matzaiala si n-a mai fost chip sa-i mai aducem inapoi buna-dispozitie.


Partea a IIa - mar pasat

Urmatoarea zi am decis sa incercam si pulpa de mar. Am dat marul pe razatoarea minune si tot ce s-a produs i-am dat piciului sa pape.
Rezultatul a fost unul promitator: ne si scuipa si stropea, dar mai si inghitea ceva. Ii placea consistenta si a inceput sa plescaie.

Prima zi de mar pasat: distractie si veselie. Galmi face niste fetisoare strambacioase foarte adorabile si isi stropeste parintii. Parintii rad in hohote.


A doua zi de mar pasat: mancam pentru ca trebuie... Galmi nu mai e chiar asa de entuziasmat. Mananca de dragul parintilor. Nici nu prea mai stropeste... Parintii sunt multumiti ca macar mananca, chiar daca nu mai e amuzant.

Vedeti si voi resemnarea din privirea lui....

"Inchid ochii, poate dispare castronul asta din fata mea... :( "

A treia zi de mar pasat:  nu stiu cum s-a comportat piciul meu, pentru ca era in deplasare la Buni (a fost prima lui noapte departe de parinti!!!! - cred ca parintii au suferit mai mult decat el).

A patra zi de mar pasat: cuvantul cheie este "tristete" Galmi inca mai "incasa" fiecare lingurita, insa in ochii sai era tristete absoluta. Se vedea ca nu se mai distreaza deloc. Nici parintii nu se mai distrau...
Am folosit mar verde, care este preferatul meu si din care am mancat in disperare toata sarcina.
Ce pot sa spun... Povestea aia despre "alimentul preferat in timpul sarcinii sigur va fi si preferatul copilului" este (din nou) doar un mit...
Pozele de mai jos sunt foarte "graitoare"



Aseara am descoperit un aliment care, surprinzator, ii place, asa ca ieri a fost ultima zi de chin cu marul. Va povestesc despre el data viitoare.

Pup,
R.

miercuri, 1 decembrie 2010

Cui ii place morcovul???? .... Lui Galmi Mic, clar NU!!!!

Astazi a fost o zi mare! Nu, nu ma refer la ziua nationala, pentru ca datorita tampitiilor care o populeaza (si mai ales o guverneaza), pentru mine nu mai constituie o bucurie faptul ca sunt romanca.

A fost o zi mare, pentru ca a fost ziua in care am inceput diversificarea alimentatiei piciului nostru.
Ne-am gandit sa incepem cu suc de morcovi.
Ne-am apucat si am casapit un morcov pe o razatoare de sticla. Nu am vazut in viata mea porcarie mai mare! Razatoarea aia nu are nici o noima... ne-am chinuit rau sa facem cateva lingurite de zeama de morcov.
Iata productia (sper ca apreciati combinatia pastel de culori - nu este o coincidenta :) ):


In timp ce eu si Flo ne strofocam sa producem ceea ce vedeti mai sus, Galmi era asezat cuminte in scaunelul de masa si, simtind ca i se pregateste ceva, era din ce in ce mai nerabdator:



La un moment dat, a aparut in scena o baveta. Galmi a primit-o, asa cum obisnuieste el sa fie mereu, foarte entuziasmat :)

"Oare ce o mai fi si asta???"


"Oare e de mancare????"


Cand au aparut in scena castronul si lingurita, s-a prins imediat ca de acolo vine papa si s-a repezit, in stilul lui de haplea hamesit catre ele:


Nu pot stii ce gust isi imagina el ca va gasi in lingurita aia.... insa de morcov sigur, nu :).
Mi-a fost si mila de el sa-i citesc dezamagirea si dezgustul pe fata. Ma privea direct in ochi, parca nu-i venea sa creada ce e in gura lui...

"Mami, ce naibii e in lingurita asta????"


"E naspa rau!!!!"


Din ce auzisem despre alti copii, daca nu le place gustul, dupa prima lingurita isi sigileaza gura si nu mai reusesti sa mai patrunzi cu nimic....
La Galmi nu a fost asa. Din curiozitate si fiind un mic Fomila, a perseverat si a "incercat" sa-i placa fiecare lingurita care venea spre el.

"Hai ca poate de data asta va fi mai bun"


"Yuckkk... E la fel de naspa! Ce e porcaria asta???"


"Mami, sa stii ca eu iau fiecare lingurita pentru ca te iubesc, insa nu imi place DELOOOOCCC!!!!!"



La ultima lingurita se vedea disperarea pe fata lui, insa nu s-a lasat!!!


Asa arata Galmi la finalul "incercarii" cu morcov:



Dupa cum se vede si in poza asta, a incheiat aceasta experienta cu zambetul pe buze.

Sunt foarte mandra de el, desi nu cred ca a inghitit nici 5 ml de suc de morcov. Macar a incercat. A incercat sa-i placa pana la ultima lingurita. Adevarul este ca nu prea mi-am pus multe sperante... nici eu si nici Flo nu suntem fanii morcovului.
Maine vom incerca marul. Cred ca ii va place. Buna-vointa clar exista :).

I-au placut insa foarte mult castronul si lingurita. Ma bucur. Am luat mai multe culori si l-am lasat la sfarsit sa "exerseze" singur :)