Nu stiu de ce, insa in aceasta dimineata m-am trezit cu o nostalgie imensa fata de anii trecuti...
Acum aprox un an jumate ne-am decis sa ne luam un apartament. Anul trecut pe vremea asta platisem deja avansul si urma sa incheiem si cotractul (si bineinteles, sa luam creditul). Ma bucur enorm ca am facut pasul asta. Apartamentul e foarte confortabil, pretul a fost bun, ma simt "acasa" aici...
... insa si sacrificiile au fost pe masura...
Eu si Flo eram genul de oameni care incearca mereu sa ingnore ceea ce e negativ si sa-si traiasca viata cat mai plin si mai frumos. Aproape in fiecare weekend plecam din Bucuresti. La munte, la mare, la tara, afara din tara... In perioada 2007 - 2008 nu cred ca au fost mai mult de 10 weekenduri petrecute in Bucuresti fara sa avem ceva special de facut pe aici (vreo aniversare, vreun concert, etc).
Din momentul in care am contractat apt, cu mare greutate am mai reusit sa facem o "distractie" de genul asta. Si cand a mai aparut si Galmi in ecuatie chiar s-a terminat cu totul.
Asta pe principiul "de ce ti-e frica de aia nu scapi". Cand mi s-a confirmat ca eram insarcinata, desi imi doream un bebe si nu a fost nimic la voia intamplarii, am avut o depresie crunta de vreo 2 saptamani... Aveam o banuiala ca s-a cam terminat cu facutul de cap. Si imediat dupa asta a inceput "declinul" :).
Rate la credit, comisioane la notar, mobila pentru apartament, electorcasnice... si nici nu am terminat bine cu astea ca am inceput cu: carucior, patut, sterilizator, incalzitor biberoane, etc, plus bani de nastere... Ce sa zic... toate astea ne-au ruinat ultimul an...
Cred ca am mai reusit sa iesim in weekend de max 5 ori in ultimul an.
Si, ca sa fie lovitura si mai puternica, datorita faptului ca am nascut in iulie am ratat toate super-concertele anului asta (la Sonisphere eram cat casa - urma sa nasc intr-o saptamana; la Artmania avea bebe o luna si nu aveam cum sa-l las asa de mic...).
Acum, suntem o familie de "plante". Suntem mereu obositi. In fiecare seara ne culcam super tarziu (imbaiat piciul, muls lapte, spalat biberoane, pompa, etc) - ne prinde ora 1 in fiecare seara. Eu, desi sunt super obosita, inca mai am vointa si incerc sa fac cat mai multe lucruri, sa nu simt ca sunt un robot. Insa Flo imi lasa impresia ca a aruncat prosopul, ca sa zic asa... Nu mai are nici o initiativa.
Plus ca lipsa banilor ne-a darmat de tot. Eu nu am mai luat bani de doua luni iar salariul lui Flo merge tot pe rate (se pare ca idiotii de la stat au impresia ca o familie cu un copil mic poate trai doar cu aer).
De cand s-a nascut Galmi am avut o singura tentativa de a ne "distra" cu prietenii la munte - de ziua mea. A iesit un fiasco total. Nu s-a distrat nimeni, ba, mai mult, eu mai rau m-am deprimat. A fost asa o discrepanta intre ce s-a intamplat anul acesta si petrecerea de anul trecut de ziua mea, cand am facut Halloween Party!
Asa a fost anul trecut:
De anul acesta nu am poze care sa fie afisate. Doar asta :):
Asa ca azi, vazand ce vreme extraordinara e afara (frig de crapa pietrele, insa un soare superb) mi-am amintit de vizitele la Fagaras. Mi-am amintit cat de fara griji eram pe vremea aceea. Cat de libera ma simteam si cat de usor era totul. Nu stiu de ce insa gerul cu soare imi aminteste mereu de Fagaras (desi am mers acolo si vara). Si m-a apucat o nostalgie si un dor de vremurile trecute... Ma simt ca o baba care-si aminteste de tinerete... E atat de trist...
Sunt experiente pe care nu le mai poti readuce in prezent oricat ti-ai dori sa le retraiesti, sentimente de care iti vei aminti mereu cu placere, insa nu mai ai cum sa le simti din nou. Oamenii se schimba - cu timpul au alte preocupari si alte obiceiuri. Si chiar daca totul in rest ramane neschimbat, experienta nu mai e aceeasi.
Stiu ca niciodata nu ma voi mai simti atat de lipsita de griji si libera asa cum ma simtem la intalnirile cu prientenii nostrii din Fagaras. Acum am o grija permanenta fata de bunastarea lui Galmi. Orice as face si oriunde m-as duce, gandurile mele sunt la el. Daca nu e langa mine am o stare de neliniste permanenta.
Asa ca, pentru 2011 mi-am propus (deocamdata) urmatoarele 2 obiective:
1. sa incercam sa iesim mai des din Bucuresti (sper sa ne permita resursele financiare);
2. sa invat sa ma simt libera impreuna cu Galmi.
2010 a fost un an de sacrificiu. Nu vreau ca si 2011 sa devina la fel. Sper sa fie si Flo cooperant in privinta asta si sa gandeasca si el la fel. Am speranta ca va fi mai bine!
R.
Mi-e teama sa fac orice fel de comentariu! Am trecut si eu prin asta anul trecut! Si as mai adauga o rautate la ceea ce ai scris tu: cand nu au mai fost bani, am descoperit si ca o parte dintre prieteni, nu mai erau nici ei....
RăspundețiȘtergereAsa ca bafta si cu incredere priveste inainte!
Vremurile trecute nu mai vin, dar impreuna cu Flo veti putea face ca ceea ce urmeaza sa fie si mai frumos!
Imi pare rau ca te simti asa imi aduci aminte de cum ma simteam eu atunci cand a venit Tamara si diferenta nu era prea mare nici noi nu mai ieseam si tot asa situatia noastra financiara s-a dus de rapa dar dupa ce a mai crescut a fost mai bine si ma ingrozeste faptul ca o sa o luam de la inceput dar merita tot sacrificul te pup dulce si sper ca o sa treci de asta cat mai repede posibil multi pupici :)
RăspundețiȘtergereRox, e normal ce simti, cred ca toate mamele au trecut si trec prin asta. Nimic nu mai e la fel, dar asta nu inseamna ca altfel e neaparat mai rau. Suntem oameni, evoluam, experientele se schimba. Cu timpul vei invata sa imbini viata de mama cu viata de sotie, femeie, iubita, etc. si nu vei mai avea sentimentul de frustrare, ci unul de impacare cu tine, cea de acum. Nici noi nu am iesit de mai mult de 5 ori anul asta, dar cand am iesit a fost super frumos. Nu mai suspina dupa vremurile trecute, incearca sa scoti "the best" din cele prezente. Te pup!
RăspundețiȘtergereHey, de abia acum am citit acest "articol".
RăspundețiȘtergereImi aduc aminte cat de mult ne plimbam (eu cu Mariusica)inainte sa fac creditul pentru casa ....o Doamne...ieseam in oras cred ca aproape zilnic...si in weekend plecam de nebuni la munte.
Eram foarte fericita cand ne-am mutat impreuna in casuta noastra. Dar dupa o luna, am realizat cate responsabilitati ne-au picat pe umeri..gata distractia!!! Acum nu ne mai permitem sa mergem in Croatia sau sa iesim in oras, decat poate o data pe sapt.
Mai avem o groaza de lucruri de cumparat in casa...nu avem mobila de bucatarie, masina de spalat (inca spalam la parinti), nu avem nici macar plinta la parchet...si sincer, nu stiu cand vom reusi sa terminam si noi de aranjat casa...Eu am avut mai multe depresii..Mi s-a stricat masina de 3 ori si a trebuit sa bag bani in ea; m-am trezit ca tre sa fac asigurarea la casa si sa platesc comsionul anual de garantare de 200 euro exact in luna decembrie...frumos nu?
Bineinteles ca nu am avut bani si mi-au dat parintii si am ramas iar cu datorii. Mai am inca 2000 de euro datorie dela credit pe care nu stiu cum dracu sa fac sa-i dau odata inapoi. Masina s-a stricat din nou :(
Si multe alte probleme personale...
Am plans si m-am gandit ca o sa mor ingropata de datorii, nu o sa reusesc sa scap de ele niciodata. Si inca gandesc asa...dar imi trece repede.
Ah, nu mai zic ca nici nu-mi permit un copil...cu toate ca-mi doresc mult.
In fine, eu gandesc asa: MULTUMESTE-TE CU CEEA CE AI! SI NU CERE MAI MULT!
Pe lumea asta sunt atatia oameni amarati, care nu au nici mancare, nici casa unde sta,sunt bolnavi sau ologi...eu de ma plang? Ca am o casa a mea, am parinti care ma iubesc si au grija de mine, am un frate, am un iubit, am prieteni, am ce sa mananc, am un job si un salariu decent.O sa traiesc la limita cu bani intr-adevar, dar in acest moment nu-mi doresc decat sanatate si sa nu o iau razna :P
Poate voi avea un salariu mai mare si poate asa voi reusi si eu incet, incet sa fac cate putin in casa si poate mai tarziu sa ne permitem si un bebe. Eu zic sa te bucuri enorm de Eduard si de timpul pe care-l petreci acuma cu el, pt ca trece asa repede. Si cand va creste si va merge singurel, sa vezi tu ce o sa mai iesiti...
In viata asta minunata vom intalni mereu momentele de depresie, dar nu trebuie sa ne adancim in ele...plangem nitel si mergem mai departe.
Si mai cred ceva: barbatii sunt mai slabi decat femeile! Femeile au atata putere in ele incat pot muta muntii. Pe bune!
Pup u
Andrushka
Multumesc mult, dragele mele! Nu se intampla chiar des sa ma las prada deprimarii. De cele mai multe ori imi dau seama ca sunt norocoasa pentru ceea ce am. :) Va pup!!!!
RăspundețiȘtergere