Avertisment!






AVERTISMENT!

Orice reproducere a textului sau a imaginilor din acest blog, fara acordul meu, reprezinta furt si impotriva hotilor vor fi luate masuri conform reglementarilor legale in vigoare.

In cazul in care doriti obinerea acordului meu pentru a le uitiliza, va rog lasati un comentariu cu datele dvs de contact.

Va multumesc,
Roxana



marți, 12 iulie 2011

1 an alaturi de Eduard

Deja a trecut un an!!!!

Cand ma gandesc in urma nici nu-mi vine sa cred. Parca ieri il aveam pe Eduard 'la purtator'. Inca mai sunt vii in memoria mea sentimentele de nerabdare si dor cu care l-am asteptat pe pici.


Imi amintesc perfect primele dati cand l-am alaptat, cat de mirata am fost ca am avut lapte chiar din prima zi (desi auzisem ca la nasteri prin cezariana mai dureaza cateva zile pana incepe lactatia), cat de frumos si mare a fost din prima clipa (toate hainele care i le cumparasem inainte de a se naste i-au fost mici), cat de puternic si fragil, in acelasi timp mi s-a parut si cat de somnoricios a fost din prima clipa.


Doar cand revad pozele (miile de poze) pe care i le-am facut gogoniciului in anul acesta vad unde s-au scurs zilele. Vad cum s-a schimbat, cum s-a transformat, cum si-a conturat personalitatea, cum a devenit piciul extraordinar care este astazi.

Vreau, acum, la un an vechime in 'meseria' de mama, sa impartasesc cu voi cateva sentimente si pareri personale legate de asta.
In primul rand trebuie sa spun ca a fi mama nu e usor..... insa nu este nici pe departe atat de greu cum imi imaginasem eu inainte. Recunosc, am avut si norocul sa fiu mama unui copil extraordinar, care nu mi-a facut nici un fel de greutati si care a colaborat cu noi, parintii lui nestiutori, spre binele familiei.

Cateodata, Eduard imi lasa impresia ca este un om mare in corpul unui bebelus. Parca stie toate lucrurile din lume si intelege ceea ce simt si ceea ce imi doresc, fara nici un efort. Si, in sufletul lui bun, face in asa fel incat dorintele mele sa se indeplineasca.

De ce spun asta?

Pai, cati parinti pot spune, cu mana pe inima, ca nu au stat niciodata treji noaptea din cauza plansetelor copiilor lor? Sunt covinsa ca foarte putini. Noi putem. Si Eduard a avut colici pana pe la 4 luni, insa crizele erau intre 10 si 11 dimineata si durau maxim 15 minute, timp in care era de ajuns sa il tin in brate, stand in balansoar si sa il mangai pe spate.
Nu a fost nevoie sa-l leganam niciodata, nu ne-a trezit, nici cand era nou-nascut, mai mult de 2 ori pe noapte, iar de la 2 luni jumatate a dormit noaptea neintrerupt. Si asta a fost pentru noi o binecuvantare, avand in vedere ca eu, noaptea, dorm atat de adanc incat nu am puterea de a ma ridica din pat.

Cati parinti pot spune ca nu au avut nicio problema cu alimentatia bebelusilor lor? Noi putem! Eduard a fost un mancacios mereu, a mancat orice, fara sa fie nevoie sa il convingem in vreun fel si, pana acum, nu a avut nicio reactie alergica (deja mananca zmeura, kiwi, capsuni, albus de ou).

Sunt convinsa ca e foarte important ce atitudine ai, ca parinte, fata de copil, cand cedezi si cand nu, cat il cocolosesti sau cat nu. Chiar cred in zicala "cum il cresti, asa il ai". Insa sunt, la fel de convinsa, ca trebuie "sa ai cu cine colabora". Iar bebe Eduard a fost extrem de cooperant. Ma simt extrem de norocoasa ca Eduard m-a ales pe mine sa-i fiu mamica :).

Analizandu-mi atitudinea fata de Eduard, cred ca sunt o mama exigenta. Mi-am dorit intotdeauna ca Eduard sa fie primul. Sa depaseasca statisticile trecute in carti. Sa spuna primele cuvinte mai repede, sa bea cu paiul mai repede, sa manance singur mai repede, sa mearga de-a busilea si apoi in picioare mai devreme, sa comunice cu noi cat mai curand. Sa nu credeti ca l-am fortat cu ceva. Nici gand... nu pot concepe sa iti chinui in vreun fel copilul. Insa am avut incredere 100% in copilul meu. Am fost mereu extrem de convinsa ca poate! Cand i-am dat prima data sa bea apa din cana cu pai, am crezut cu tarie ca va bea din ea fara problema. Si asa a fost: asta s-a intamplat la 6 luni si jumatate. Statisticile din carti spun ca abia spre 1 an copii sunt instare sa foloseasca o cana cu pai.

Acum, la 1 an, Eduard este un adevarat omulet:
- are deja o luna experienta de mers singur si se descurca excelent - deja aproape ca alearga;
- stie sa ceara mancare si o face de fiecare data cand ma aude zdranganind farfuri sau tacamuri;
- stie cand ii e sete si imi cere apa;
- stie cand ii e somn si cere sa il culc - vine la mine si strange din ochi si, cateodata, chiar zice 'nani';
- cand e obosit, iar eu as vrea sa mai stea treaz, din diverse motive, isi trage cate o perna sau o carpa jos, pe covor si se lungeste cu capul pe ea;
- se joaca singur cu masinute, imitand sunetul motorului, cu blocuri de construit, cu maimutoi, etc;
- stie ca un catel face 'ham' iar o pisica 'miau' si stie sa apese pe butoanele unei jucarii care imita animalele respective;
- stie sa ne identifice (pe mine si Flo) in fotografii de la 9 luni si jumatate, iar de o luna spune chiar cu glasciorul lui cristalin cine e intr-o poza;
- are primele tentative de a manca singur cu lingurita (daca pun eu mancare in lingurita, o duce singur la gura si mananca);
- vine cand il chemi;
- cateodata, cand vrea, asculta cand ii interzici un lucru;
- iti da lucrul pe care il are in mana  si chiar iti baga in gura din mancarea lui, daca ii ceri.

Si mai sunt multe, multe alte lucruri care fac din Eduard un om.

Ma bucur enorm ca a fost mereu sanatos, vesel, cuminte, curajos, curios, inteligent si precoce. Insa sunt momente cand simt ca dragostea pentru el nu-mi mai incape in piele. Momente cand imi vine sa mor de dragul lui! Sunt momentele in care este iubaret. Ador cand vine la mine si imi inconjoara picioarele cu manutele lui mici. Cand intinde mainile sa il iau in brate si, dupa ce o fac, se cuibareste cu capul pe umarul meu. Cand vine cu botul pus sa il pup, cand ma pupa si el, umplandu-ma de balute. Cand vine zambind suav sa imi ceara ceva, pentru ca stie ca are sanse mai mari daca imi zambeste sau cand se intinde sa-l pup dupa ce s-a trezit si m-am dus la el la patut.

Eu cred ca Eduard este un copil fericit. Si, pe langa el, si noi suntem fericiti. Cei mai fericiti din lume :). Am reusit, impreuna cu Eduard, sa ne cream o viata frumoasa. Zi de zi, avem si mai multa incredere unii in altii, ne iubim si ne atasam unul de altul din ce in ce mai mult. Pur si simplu ne potrivim. 


Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut norocul sa am un copil exact asa cum imi doream, sa se potriveasca cu noi, ca personalitate si ca placeri, asa cum o face Eduard.

La multi ani, iubu' mic! Sa stii ca esti mai mult decat am avut eu curajul sa sper! Mi-ai depasit orice asteptare si sper, din tot sufletul, ca si eu ma voi putea ridica la inaltimea asteptarilor tale si ca nu te voi dezamagi niciodata. TE IUBIM FOARTE, FOARTE MULT! Esti minunat!

Acum, ca sa inchei postarea aceasta, am ales sa va las si pe voi sa vedeti cum a evoluat Edutzu Galmutzu, luna de luna, in primul sau an de viata.

Momentul 0, 02.07.2010
Tresare in somn si e atat de scump incat imi venea sa stau numai cu 'pupatorul' pe el :)
 

La o luna
Adoarme instant dupa fiecare masa, corpul devenind atat de moale incat tati a concluzionat ca 'se preda'



La doua luni
Botezul, preferinta pentru dormitul pe burta si primul zambet adresat unor jucarii



La trei luni
Mami incepe sa faca poze 'artistice' cu decor aranjat in timp ce doarme piciul



La patru luni
Zambeste la poze, se hatzana in fata si in spate cand sta pe burta




La cinci luni
Sta in fund nesprijinit, se rostogoleste pe toate partile, incepe sa manance alimente solide




La sase luni
Se ridica singur in picioare, merge de-a busilea


  
La sapte luni
Bea suc de portocale cu paiul, merge in picioare sprinjinit de mobila



La opt luni
Pozeaza frumos, incepe sa ceara lucruri



La noua luni
Cucereste casa, invatand sa o traverseze prin 'labirintul' de scaune, merge in picioare tinut de manute 



La zece luni
Face primii pasi singur, insa ii e teama 



La unsprezece luni
Merge singur in picioare, fara sprijin, stie de gluma si chiar incearca si el sa te distreze pe tie


  
La un an
A devenit omulet!!!! 



 PS: pentru ca saptamana trecuta am fost ocupata cu organizarea dezmOtului piciului, nu am avut timp sa scriu pe blog. Asa ca, daca vreti sa aflati pe unde si cum s-a sarbatorit piciul si cum a fost la dezmotare, va rog sa mai treceti pe aici in zilele urmatoare.

R.


7 comentarii:

  1. Sa stii ca mi-au dat lacrimile cand am citit aceasta postare :)
    Foarte emotionant.
    La multi ani Eduard :-*
    Andrushka

    RăspundețiȘtergere
  2. Un an plin de foarte multe trairi: emotii, bucurii, impliniri, satisfactii si foarte, foarte multa fericire. O adevarata binecuvantare pentru noi toti.
    Sa ne bucuram zi de zi alatuti de MOGO, care ne lumineaza fiecare clipa si ne face sa zimbim si sa simtim ca pentru noi el este centrul universului.
    "La multi ani " iubitul meu scump si drag.
    Buni:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai ca ai facut o postare de a trebuit sa fac de doua ori pauze ca sa nu plang :D Este intr-adevar minunat si nici tusi a lui nu se astepta sa ii bucure viata atat de tare. Si sunt convinsa ca asta este doar inceputul unui lung sir de surprize placute pe care ni le-a rezervat.O duzina de pupici pentru Mogo - cel mai adorabil copil dar si pentru tine, evident. M-am bucurat sa vad ca te-a schimbat in bine. Te-ai descurcat minunat cu el asa ca imi ramane doar sa sper ca si eu, atunci cand voi fi mama, o voi face la fel de bine :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Galmutzu e cel mai tare pici si Rox cea mai buna mama si va iubesc foarte mult pe amandoi.

    Flo

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim mult, dragele noastre! Daca v-au dat lacrimile citind, inseamna ca ne iubiti si va asiguram ca si noi va iubim pe voi! Va pupam cu drag!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Hai ca ai reusit sa transmiti emotiile perfect Rox. Ma bucur pentru voi ! Sunteti un exemplu de urmat !

    Va pup,
    Papusha.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mersi, Papu! Si noi te pupam!

    RăspundețiȘtergere