1 an alaturi de Eduard

Deja a trecut un an!!!!

Cand ma gandesc in urma nici nu-mi vine sa cred. Parca ieri il aveam pe Eduard 'la purtator'. Inca mai sunt vii in memoria mea sentimentele de nerabdare si dor cu care l-am asteptat pe pici.

Imi amintesc perfect primele dati cand l-am alaptat, cat de mirata am fost ca am avut lapte chiar din prima zi (desi auzisem ca la nasteri prin cezariana mai dureaza cateva zile pana incepe lactatia), cat de frumos si mare a fost din prima clipa (toate hainele care i le cumparasem inainte de a se naste i-au fost mici), cat de puternic si fragil, in acelasi timp mi s-a parut si cat de somnoricios a fost din prima clipa.

Doar cand revad pozele (miile de poze) pe care i le-am facut gogoniciului in anul acesta vad unde s-au scurs zilele. Vad cum s-a schimbat, cum s-a transformat, cum si-a conturat personalitatea, cum a devenit piciul extraordinar care este astazi.

Vreau, acum, la un an vechime in 'meseria' de mama, sa impartasesc cu voi cateva sentimente si pareri personale legate de asta.
In primul rand trebuie sa spun ca a fi mama nu e usor..... insa nu este nici pe departe atat de greu cum imi imaginasem eu inainte. Recunosc, am avut si norocul sa fiu mama unui copil extraordinar, care nu mi-a facut nici un fel de greutati si care a colaborat cu noi, parintii lui nestiutori, spre binele familiei.

Cateodata, Eduard imi lasa impresia ca este un om mare in corpul unui bebelus. Parca stie toate lucrurile din lume si intelege ceea ce simt si ceea ce imi doresc, fara nici un efort. Si, in sufletul lui bun, face in asa fel incat dorintele mele sa se indeplineasca.

De ce spun asta?

Pai, cati parinti pot spune, cu mana pe inima, ca nu au stat niciodata treji noaptea din cauza plansetelor copiilor lor? Sunt covinsa ca foarte putini. Noi putem. Si Eduard a avut colici pana pe la 4 luni, insa crizele erau intre 10 si 11 dimineata si durau maxim 15 minute, timp in care era de ajuns sa il tin in brate, stand in balansoar si sa il mangai pe spate.
Nu a fost nevoie sa-l leganam niciodata, nu ne-a trezit, nici cand era nou-nascut, mai mult de 2 ori pe noapte, iar de la 2 luni jumatate a dormit noaptea neintrerupt. Si asta a fost pentru noi o binecuvantare, avand in vedere ca eu, noaptea, dorm atat de adanc incat nu am puterea de a ma ridica din pat.

Cati parinti pot spune ca nu au avut nicio problema cu alimentatia bebelusilor lor? Noi putem! Eduard a fost un mancacios mereu, a mancat orice, fara sa fie nevoie sa il convingem in vreun fel si, pana acum, nu a avut nicio reactie alergica (deja mananca zmeura, kiwi, capsuni, albus de ou).

Sunt convinsa ca e foarte important ce atitudine ai, ca parinte, fata de copil, cand cedezi si cand nu, cat il cocolosesti sau cat nu. Chiar cred in zicala "cum il cresti, asa il ai". Insa sunt, la fel de convinsa, ca trebuie "sa ai cu cine colabora". Iar bebe Eduard a fost extrem de cooperant. Ma simt extrem de norocoasa ca Eduard m-a ales pe mine sa-i fiu mamica :).

Analizandu-mi atitudinea fata de Eduard, cred ca sunt o mama exigenta. Mi-am dorit intotdeauna ca Eduard sa fie primul. Sa depaseasca statisticile trecute in carti. Sa spuna primele cuvinte mai repede, sa bea cu paiul mai repede, sa manance singur mai repede, sa mearga de-a busilea si apoi in picioare mai devreme, sa comunice cu noi cat mai curand. Sa nu credeti ca l-am fortat cu ceva. Nici gand... nu pot concepe sa iti chinui in vreun fel copilul. Insa am avut incredere 100% in copilul meu. Am fost mereu extrem de convinsa ca poate! Cand i-am dat prima data sa bea apa din cana cu pai, am crezut cu tarie ca va bea din ea fara problema. Si asa a fost: asta s-a intamplat la 6 luni si jumatate. Statisticile din carti spun ca abia spre 1 an copii sunt instare sa foloseasca o cana cu pai.

Acum, la 1 an, Eduard este un adevarat omulet:
- are deja o luna experienta de mers singur si se descurca excelent - deja aproape ca alearga;
- stie sa ceara mancare si o face de fiecare data cand ma aude zdranganind farfuri sau tacamuri;
- stie cand ii e sete si imi cere apa;
- stie cand ii e somn si cere sa il culc - vine la mine si strange din ochi si, cateodata, chiar zice 'nani';
- cand e obosit, iar eu as vrea sa mai stea treaz, din diverse motive, isi trage cate o perna sau o carpa jos, pe covor si se lungeste cu capul pe ea;
- se joaca singur cu masinute, imitand sunetul motorului, cu blocuri de construit, cu maimutoi, etc;
- stie ca un catel face 'ham' iar o pisica 'miau' si stie sa apese pe butoanele unei jucarii care imita animalele respective;
- stie sa ne identifice (pe mine si Flo) in fotografii de la 9 luni si jumatate, iar de o luna spune chiar cu glasciorul lui cristalin cine e intr-o poza;
- are primele tentative de a manca singur cu lingurita (daca pun eu mancare in lingurita, o duce singur la gura si mananca);
- vine cand il chemi;
- cateodata, cand vrea, asculta cand ii interzici un lucru;
- iti da lucrul pe care il are in mana  si chiar iti baga in gura din mancarea lui, daca ii ceri.

Si mai sunt multe, multe alte lucruri care fac din Eduard un om.

Ma bucur enorm ca a fost mereu sanatos, vesel, cuminte, curajos, curios, inteligent si precoce. Insa sunt momente cand simt ca dragostea pentru el nu-mi mai incape in piele. Momente cand imi vine sa mor de dragul lui! Sunt momentele in care este iubaret. Ador cand vine la mine si imi inconjoara picioarele cu manutele lui mici. Cand intinde mainile sa il iau in brate si, dupa ce o fac, se cuibareste cu capul pe umarul meu. Cand vine cu botul pus sa il pup, cand ma pupa si el, umplandu-ma de balute. Cand vine zambind suav sa imi ceara ceva, pentru ca stie ca are sanse mai mari daca imi zambeste sau cand se intinde sa-l pup dupa ce s-a trezit si m-am dus la el la patut.

Eu cred ca Eduard este un copil fericit. Si, pe langa el, si noi suntem fericiti. Cei mai fericiti din lume :). Am reusit, impreuna cu Eduard, sa ne cream o viata frumoasa. Zi de zi, avem si mai multa incredere unii in altii, ne iubim si ne atasam unul de altul din ce in ce mai mult. Pur si simplu ne potrivim. 


Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut norocul sa am un copil exact asa cum imi doream, sa se potriveasca cu noi, ca personalitate si ca placeri, asa cum o face Eduard.

La multi ani, iubu' mic! Sa stii ca esti mai mult decat am avut eu curajul sa sper! Mi-ai depasit orice asteptare si sper, din tot sufletul, ca si eu ma voi putea ridica la inaltimea asteptarilor tale si ca nu te voi dezamagi niciodata. TE IUBIM FOARTE, FOARTE MULT! Esti minunat!

Acum, ca sa inchei postarea aceasta, am ales sa va las si pe voi sa vedeti cum a evoluat Edutzu Galmutzu, luna de luna, in primul sau an de viata.

Momentul 0, 02.07.2010

Tresare in somn si e atat de scump incat imi venea sa stau numai cu 'pupatorul' pe el :)

 

La o luna

Adoarme instant dupa fiecare masa, corpul devenind atat de moale incat tati a concluzionat ca 'se preda'

La doua luni

Botezul, preferinta pentru dormitul pe burta si primul zambet adresat unor jucarii

La trei luni

Mami incepe sa faca poze 'artistice' cu decor aranjat in timp ce doarme piciul

La patru luni

Zambeste la poze, se hatzana in fata si in spate cand sta pe burta

La cinci luni

Sta in fund nesprijinit, se rostogoleste pe toate partile, incepe sa manance alimente solide

La sase luni

Se ridica singur in picioare, merge de-a busilea

  

La sapte luni

Bea suc de portocale cu paiul, merge in picioare sprinjinit de mobila

La opt luni

Pozeaza frumos, incepe sa ceara lucruri

La noua luni

Cucereste casa, invatand sa o traverseze prin 'labirintul' de scaune, merge in picioare tinut de manute 

La zece luni

Face primii pasi singur, insa ii e teama 

La unsprezece luni

Merge singur in picioare, fara sprijin, stie de gluma si chiar incearca si el sa te distreze pe tie

  

La un an

A devenit omulet!!!! 

 PS: pentru ca saptamana trecuta am fost ocupata cu organizarea dezmOtului piciului, nu am avut timp sa scriu pe blog. Asa ca, daca vreti sa aflati pe unde si cum s-a sarbatorit piciul si cum a fost la dezmotare, va rog sa mai treceti pe aici in zilele urmatoare.

R.

Cum mananca fructe un bebe mare

De ceva vreme, pentru ca Edutzu-Galmutzu e acum un bebe mare, mami nu ii mai serveste fructele sub forma de pireuri, ci sub forma de bucatele. Piciul e foarte entuziasmat de cum ii este prezentata mancarea. La inceput, spala masa cu bucatelele de fructe, sau le storcea de suc si apoi spala masa cu ele...
Din fericire, pe zi ce trece, in gura Galmutzului ajung tot mai multe fructe, si mai putine au nefericita soarta de a fi stranse in pumn si folosite pe post de pamatuf.

Vineri dimineata, piciul s-a trezit foarte bine dispus:

Povestea kiwi-ului

Profitand de veselia piciului, am zis ca e un moment foarte bun sa mai ridicam un pic stacheta: am introdus in alimentatia Galmului un fruct de bebe mare: KIWI. I-am mai dat kiwi si mai demult (de pe la 9 luni, cred), insa doar pulpa (fara seminte) si nu i-am dat decat de vreo 3 ori (incercati si voi sa scoateti semintele din kiwi si va veti da seama de ce doar de 3 ori i-am dat...).

Va prezint pictorialul micului dejun cu fructe din acea dimineata:

Prima gura: 'hmmm... nu m-am lamurit daca e bun sau nu... stai sa mai incerc'

'hai ca-i bun...  sa bag repede, pana nu mi-l strange mami de pe masa'

'miam... miam... miam...'

'am papat toate bucatelele sau le-a strans mama??? cred totusi ca le-am papat eu :)'

Dupa epuizarea kiwi-ului, am trecut la felul 2:  o nectarina. Nectarina era cunostinta mai veche, asa ca si-a permis sa ia o postura mai lejera, cu piciorul ridicat pe scaun.

'nectarina asta e misto rau.... alea de zilele trecute nu era coapte prea bine si imi cam sprepezeau dintii, dar asta e super!'

Dupa ce a bagat si toata nectarina, l-am trecut la felul 3: banana.

Textura bananei ii provoaca o dorinta nestavilita de a strange pumnul in jurul ei si a o transforma in pasta... cu care ce credeti ca face??...... bineinteles ca spala masa :))). Dar a si mancat vreo 3 guri din ea. Si o gura la Galmi inseamna maxim cat poate sa bage in gura si sa o si inchida dupa aceea.. cateodata se chinuie la partea cu inchisul gurii :).

Povestea pepenelui rosu

De 2 zile i-am dat pepene rosu la masa de fructe. Nu ma asteptam sa-i placa atat de tare!!!! Si inca ceva: bebe Galm invata sa manance civilizat: i-am servit bucatele de pepene in castron si l-am lasat sa le manance singur. Spre surprinderea mea, a fost foarte cuminte! Abia cand ii mai ramasesera doar vreo 4 bucatele de pepene in castron l-a intors cu fundul in sus pe masa si a spalat masa cu zeama de pepene. Bucatelele insa le-a mancat pe toate.

Cat timp iubu mic a mancat singurel, mami a spalat toate vasele! Am simtit ca am avansat atat de mult!!!! Are mami bebe mare!!!!

Dupa ce l-am spalat (avea zeama de pepene si la subrat si in chiloti) m-am dus la baie cu scaunelul lui sa-l bag sub dus. Dupa vreun minut, apare Galmul in usa baii molfaind ceva. Cand ma uit in gura lui: pepene. Eu imi taiasem o felie de pepene pe care urma sa o mananc, insa o pusesem pe masa. Si nu ma gandeam ca Eduard a observat-o atat de repede. Asa ca il urmaresc pe pici sa vad ce face dupa ce termina ce are in gura. 

Bineinteles ca s-a dus direct la masa, s-a ridicat pe varfuri si cu degetelele lui ca niste carnaciori, a furat o noua bucata de pepene din farfuria mea si a inceput sa manance vesel din ea. Nu-mi venea sa cred ca, dupa un castron plin, tot mai vrea sa manance pepene.

M-a distrat asa de tare, ca l-am pus sa repete figura si l-am filmat:

Foarte dragacios, nu?

La Zoo

Duminica am fost cu piciul la Zoo Baneasa.
Ne gandisem sa mergem cu piciul la zoo prin toamna, cand poate va intelege ceva mai mult din animalele de pe acolo, insa buni Flori si tusi Oana ne-au propus sa mergem impreuna duminica, neavand alt plan de incheiere a weekendului.

Peste asteptari au fost:
- curatenia - destul de ingrijit totul. Bineinteles ca sunt si exceptii: 2 cocalari manelisti care stateau pe o banca si spargeau seminte, aruncand cojile pe jos.
- unele custi sunt foarte mari si frumos amenajate, oferind animalelor o incercare de imitatie a habitatului lor natural. De exemplu cusca ursului, a leilor si a tigrului.
- amenajarea spatiilor - mult mai prietenoase decat in trecut. Intrarea este decorata cu animale colorate (vezi pozele de mai sus), verdeata este ingrijita, cladirile sunt colorate cu sculpturi reprezentand animale

Dezamagitor:
- mult mai putine animale decat anii trecuti, cand oricum numarul lor nu era indeajuns pentru o gradina zoologica respectabila. Si din putinele animale care existau, majoritatea dormeau si erau pitite prin tot felul de cotloane de le vedeai doar daca aveai privirea agera.
- custile sunt atat de tare ingradite, incat simti clar un disconfort in incercarea de a vedea animalele: plasa de imprejmuire, dublata, la unele custi de gard electric, alte custi (alea mai misto) au si gard de lemn si doar cateva ferestre prin care poti sa te uiti inauntru (ferestrele sunt bineinteles murdare....) si, in plus, mai este un gard de ~1m inaltime care  tina oamenii departe de custi. Daca vrei sa faci poze, trebuie sa nu ai sperante ca vei nimeri vreo poza buna.

Pitonul despre care tusi Oana a spus ca i-ar sta bine pe post de poseta :)

Leul, dormind bineinteles. Mai la stanga putin dormea si leoaica, insa ea era in zona de gard de lemn si nu a putut fi fotografiata. Era insa foarte frumoasa :)

Cimpanzeul Felix dormea linistit, indiferent de harmalaia de oameni care trecea prin fata custii sale.

Piciul a fost foarte dragalas: tot ce mergea in 4 picioare era "Ham" si tot ce avea aripi era "Piiii" (adica 'pui'). Restul animalelor il intrigau. Se holba la ele nedumerit :).

De vreo saptamana piciul este foarte doritor sa-si impinga caruciorul. Intotdeauna i-a placut sa impinga chestii prin casa, asa ca era doar vorba de cat timp va mai trece pana cand va vrea sa impinga el caruciorul.

La Zoo, a inceput sa 'alerge' dupa carucior ca sa-l impinga. A ajuns la el dar, pentru ca nu-l tinea nimeni (pe carucior, ca Galmul oricum nu prea mai permite nimanui sa-l tina), Galmul a impins cu forta in carucior, rotile caruciorului s-au invartit cam repede si piciul a facut cunostinta cu asfaltul. Nu a fost nimic grav, nici macar o sperietura serioasa nu a fost, piciul fiind foarte curajos. Poate doar buni Flori si tusi Oana, care s-a repezit sa ridice Galmul de jos, s-au speriat nitel :).

Cam asta a fost plimbarea la Zoo. Vizionarea animalelor a durat maxim o ora jumate. Si cum nu puteam incalca traditia, am incheiat plimbarea cu halitul unor bine-cunoscuti mici de Baneasa, apreciati de orice iubitor de gratare. Piciul a mancat o grisina :).

PS: daca tot v-am spus ca piciul e innebunit sa impinga caruciorul, iata si un filmulet facut in hypermarket:

Balaceala

     Weekend-ul trecut i-am cumparat lui Eduard o piscinuta si am fost la gradina la bunicii Nina si Gica, unde piciul a avut ocazia sa o testeze. Ma asteptam sa-i placa, insa reactiile lui mi-au intrecut asteptarile.
     Nu s-a temut deloc de apa, ci dimpotriva, batea cu palmele in apa, patrula de-a busilea prin piscina, se ridica in picioare si apoi se trantea din nou in apa, toate astea pe fond de chiraiala si ras in hohote.
     La un moment dat, piciul, incurajat de aplauzele noastre, a inceput sa faca spectacol si, pentru distractia publicului, a incercat noi scamatorii: stand in patru labe isi baga capul in apa, il scotea, apoi se uita la noi sa vada daca ne place. Dupa care repeta figura. La asta chiar nu m-am asteptat!!!! Sa bage el capul la fund din proprie initiativa! Chiar ma gandeam ca poate o sa se sperie daca ii sare apa pe fata.... si de fapt, eu aveam in casa un mic inotator :). Sa-l pupe mami pe el de pitic curajos!



Ieri piciul a mai avut parte de o balaceala, de data asta in piscina prietenului Luca: am petrecut ziua in vizita la Fundulea. A fost foarte frumos! Ii pupam cu drag pe Luca, Ralu si Bogdan!

Cum se culca si cum se trezeste un galm mic somnoric

     Sunt multe motivele pentru care m-am considerat extrem de norocoasa ca am asa un bebe extraordinar. Printre ele este, cu siguranta, pe un loc fruntas, faptul ca Eduard iubeste somnul.
     Intotdeauna a dormit bine si noaptea si ziua, fiind extrem de rare ocaziile cand a necesitat sa-l tin in brate s-au sa-i cant pentru a adormi (aceste ocazii au coincis cu iesirea dintilor si nu s-au intamplat niciodata noaptea). 
    Acum, la 11 luni, Eduard a invatat sa asocieze senzatia de oboseala cu somnul si cere singur nani. Cum face asta? Simplu: trage o perna jos din pat, o pune pe covor, se lungeste pe ea si incepe sa-si murmure un fel de cantec de leagan (de cand era bebe mic de tot, Eduard si-a cantat singur inainte sa adoarma - cand nu stia sa zica nici un cuvant, 'canta' pentru nani scotand niste sunete din gat).

     Cateodata, cand venim seara acasa, dupa o vizita la buni Flori si prin parc, galmul mic adoarme in masina. Si, surprinzator, sunt dati cand nu se trezeste nici cand oprim masina in parcare, nici cand ii desfacem centurile scaunului auto si il scoatem din masina, nici cand urcam scarile la bloc. Doarme ca un ingeras in bratele taticiosului.

     Ajungem cu el in casa adormit si il asezam pe pat:

     Cateodata, chiar reusim sa il dezbracam total de haine si tot nu se trezeste.

    

     La sfarsitul lunii aprilie am facut filmuletul de mai jos. Il prezinta pe Eduard adormit si pe taticios, care incearca sa il trezeasca. Dupa cam un minut jumate de smotoceala, reuseste :)

     Si daca tot am vorbit despre somnic... Hai sa va mai arat o pozitie haioasa de somn: